Data publicării:

Profeția sfântului Malachia: Următorul Papă aduce Sfârşitul Lumii

Autor: Crişan Andreescu, crisan_andreescu
WhatsApp
fulger
fulger

Sfântul Malachia, un preot irlandez, a prezis că următorul Papă  va aduce Sfârşitul Lumii - sau cel puţin asta arată profeţiile acestuia.  Potrivit lui Malachia, când va fi ales cel de-al 112 lea Papă, vine Apocalipsa. Papa Benedict este al 111-lea urmaş al Sfântului Petru pe scaunul Vaticanului şi tocmai a anunţat că se retrage.Mai mulţi oameni sunt de părere că o profeţie din secolul al XII-lea arată că succesorul lui Bedendict al XVI-lea va fi ultimul Papă, dar şi că sfârşitul lumii este iminent. Potrivit lui Malachia, ultimul papă va fi "Petre Romanul", după care "oraşul de pe cele şapte coline va fi distrus iar Judecătorul groaznic va decide soarta oamenilor". Favorit la scaunul Vaticanului este în acest moment, Arhiepiscopul de culoare, din Ghana, Peter Turkson, preşedinte al Conciliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace. Indiferent dacă profeţiile sfântului se vor adeveri sau nu, fulgerul care a lovit Bazilica Sfântului Petru chiar în ziua când Papa Benedict al XVI-lea şi-a anunţat retragerea a fost perceput ca un semn divin.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel