Profesorul Borțun, ”lecție” pentru Buhnici. Dana Chera: Jos pălăria! Ne-a mai peticit și pe noi
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Dana Chera
Dana Chera
Dana Chera are un mesaj pentru Dumitru Borțun.

Prof. Dr. Dumitru Borțun a acceptat să participe la podcastul lui George Buhnici, implicat în vară în „scandalul vergeturilor”. „Profesorul Borțun nu i-a ținut o lecție doar celui criticat. Ne-a mai peticit și pe noi cei care credem că ne este permis orice cu oricine”, a comentat Dana Chera.

„Dumneavoastră știți foarte bine că ați greșit în vară. Știți foarte bine că nu ați reacționat în timp util, așa cum trebuia. Pentru că oamenii ar fi trebuit să înțeleagă imediat că regretați. Ați crezut că este mai bine să treceți sub tăcere, sau să evitați conflictul, sau să justificați. De regulă, când greșim, avem tendința să justificăm. Și în familie și față de noi. Eu am citit prin 94 un studiu într-o revistă. Era un studiu făcut în SUA pe 4.000 de manageri de succes. Încercau să vadă care sunt trăsăturile comune. Una dintre cele trei era atitudinea față de greșeală. Domnule Buhnici, nu este sfârșitul lumii dacă greșim. Este o ocazie să învățăm, să ne cunoaștem mai bine”, i-a spus Dumitru Borțun lui George Buhnici.

„Jos pălăria, dle profesor!”, a început astfel Dana Chera mesajul publicat pe blogul ei. „Încep așa pentru că orice alt început de text, oricât de elaborat ar fi fost, n-ar fi prins mulțumirea mea ca jurnalist că mai sunt oameni cu carte dispuși să între în arenă. Și acolo, în arenă, în mijlocul lumii colorate, unde nimeni nu mai ascultă pe nimeni și unde toți pun mâna pe pietre, să arate celui care a greșit mișcarea, la o secundă de moarte publică, pașii spre aer. Adică dascălul și bărbatul, la un loc, au făcut scut pentru câteva zeci de minute. Scut public pentru o persoană publică aflată în dizgrație. Scut public, fără să-și ascundă nemulțumirea pentru vorbele nesăbuite și grave ale celui din fața sa, fără să se agațe de forța culturii sale, fără să se excludă din rândul celor care, cândva, din șmecherie, au jignit sau au supărat rău pe cineva. Nu se numește stăpânire de sine, ci menire.

Și așa cum face un om cu carte, profesorul Borțun nu i-a ținut o lecție doar celui criticat. Ne-a mai peticit și pe noi cei care credem că ne este permis orice cu oricine. Fără să ne gândim la spațiul cultural pe care îl atacăm, la paradigmele sociale și contextul în care suntem. Că nu ne spune nimeni că ele, toate, fac dintr-un cuvânt război sau pace, violență sau înțelegere, bunăstare sau sărăcie.

Profesorul Dumitru Borțun n-are nevoie să scriu eu despre el. Dar eu am nevoie ca dânsul să știe că mâna întinsă a unui dascăl spre un om care a căzut face cât toate proiectele „România educată”. Eu am nevoie să știe că gestul unui dascăl de a nu fugi la greu, de greu, este uriaș pentru lumea fără de repere în care trăim.

PS Profesorul Dumitru Borțun a acceptat invitația lui George Buhnici de a participa la podcastul său.

Dumitru Borţun este specialist în comunicare, doctor în filosofie şi profesor universitar la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti – SNSPA”, a scris Dana Chera pe blogul ei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel