VEZI ȘI: Exclusiv. Sorin Preda, profesor și jurnalist, a murit. Mesajele emoționante transmise de foștii săi elevi
"Cadrele didactice şi studenţii Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea din Bucureşti îşi exprimă regretul pentru pierderea colegului şi profesorului SORIN PREDA. Sincere condoleanţe, familiei sale. Sorin Preda a fost un remarcabil jurnalist, care a scris manuale de specialitate, a probat competenţă şi răbdare în relaţia cu studenţii săi, şi-a iubit profesia. Sorin Preda lasă urme durabile în istoria culturii române prin opera sa jurnalistică, literară şi didactică. Dumnezeu să-l odihnească!", se arată pe siteul FJSC.
SORIN PREDA, 12 decembrie 1951 - 26 noiembrie 2014
A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru fondator al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România, membru al Asociaţiei Române de Istoria Presei. În anul 2003, i-a fost acordat Ordinul „Meritul cultural în grad de cavaler". A obţinut titlul de doctor în Știinţele comunicării, la Universitatea din Bucureşti, în anul 2005.
Și-a desfășurat activitatea profesională ca jurnalist la „Formula AS" din 1995, redactor la revista „Expres" între anii 1993-1994, redactor la revista „Zig Zag" (1992-1993), redactor la ziarul „Tineretul liber" (1990-1992), redactor la revista „Avanpost" (1990-1991), redactor la revista „ARC" (1992-1993), redactor la ziarul „Scânteia tineretului" (1981-1990). Din 1993, a funcționat ca profesor asociat la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din Bucureşti, iar din 1995, ca lector universitar dr. la Universitatea „Dunărea de Jos" din Galaţi.
A publicat romanele „Plus-minus o zi" la Editura Militară (1988), „Parţial color", Cartea românească (1985), proză scurtă, „Povestiri terminate înainte de a începe", Cartea românească, 1981.
Activitatea ştiinţifică a inclus publicarea unor manuale și cărţi de specialitate („Introducere în creativitatea publicitară", Polirom, 2011; „Moromeţii - ultimul capitol", Editura Academiei, 2009; „Tehnici de redactare în presa scrisă", Polirom, 2006; „Genuri culturale şi de opinie", Polirom, 2006; capitole in „Manualul de jurnalism", Polirom, 1999, 2001, 2009), precum şi numeroase participări la congrese şi conferinţe naţionale şi internaţionale pe teme de jurnalism şi comunicare.
De asemenea, a fost recompensat cu Premiul revistei „Amfiteatru" pentru proză în 1973, cu premiul revistei „Luceafărul" în 1980 și cu premiul revistei „Ateneu" în 1986.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video