Data publicării:
Profesorii dintr-un județ, puși într-o situație revoltătoare: Inadmisibil
Profesorii din Arad nu și-au primit salariile pe luna noiembrie.
Județul Arad este unul din cele câteva județe din țară unde nu au fost fonduri suficiente pentru plata salariilor aferente lunii noiembrie. "Este inadmisibil să se ajungă într-o asemenea situație. A fost informat din timp și Ministerul de Finanțe și Ministerul Educației despre situația de la Arad și, totuși, s-a ajuns în situația de a nu avea bani de salarii pentru județul Arad", a declarat un lider de sindicat, potrivit aradon.ro.
"În unele școli din județ, plata salariului era programată pentru data de 5 sau 6 noiembrie. Chiar dacă a fost final de săptămână, luni, 7 noiembrie ar fi trebuit să fie intrați banii. Nu i-au primit și nici nu îi vor primi nici în următoarele zile. Din păcate, o parte din angajați au credite la bancă a căror scadență lunară este în primele zile de la salariu. Evident că vor urma penalitățile pe care sunt obligați să le plătească. Dar faptul că s-a întârziat la plata salariilor din cauza unor proceduri birocratice, nu se percep penalități din partea statului. Nu e corect", a spus sindicalistul Dănuț Ieneșescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News