Data publicării:

Profesorii ar primi încă 4% în plus la salariu luna viitoare. Asta propune Ministerul Muncii

Autor: Liana Ganea | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik

Profesorii ar putea primi bani în plus la salariu.

Majorarea salarială prevăzută de proiectul de ordonanță de urgență pus în dezbatere joi seara vizează toate categoriile de pesonal plătit din fonduri publice, inclusiv cadrele didactice. Practic, actul propus introduce o nouă excepție de la Legea salarizării 153/2017, lege neaplicată în ultimii 3 ani pentru personalul din învățămțânt, excepție prin care în loc să fie acordată creșterea salarială conform grilei prevăzute, pentru anul 2022, este acordat un procent de 25% din diferența între salariul prevăzut în grilă și cel din decembrie 2021. Creșterea este de circa 4% din salariul de bază, fiind similară cu cea din ianuarie 2022, scrie Edupedu. 4% înseamnă aproximativ 40-50 de lei, potrivit calculelor sindicatelor.

Alineatul propus prevede:

„Prin excepţie de la prevederile alin.(1) și prin derogare de la prevederile art.38 alin.(4) și alin. (41) lit.c) din Legea-cadru nr.153/2017, cu modificările și completările ulterioare, începând cu luna august 2022, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie și indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021.

În mod paradoxal, unul dintre motivele pentru care este justificată urgența adoptării este faptul că pentru toți bugetarii nu au fost date majorări în ultimii doi ani, cu excepția celor din sănătate și a profesorilor și personalului din învățământ, care au primit doar cei 4% la începutul anului.

„Având în vedere faptul că drepturilor salariale ale personalului din sectorul bugetar nu au fost majorate în ultimii doi ani ca urmare a măsurilor fiscal-bugetare adoptate în contextul economic actual, cu excepția personalului care ocupă funcţiile prevăzute în anexa nr.II “Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Sănătate şi asistenţă socială»” la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, precum și a personalului didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ care au beneficiat de la începutul anului 2022 de o pătrime din diferența dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021”, justifică autorii proiectului.

Conform legii în vigoare, profesorii ar fi trebuit să primească încă din 2020 o creștere de 16% pentru a ajunge la grila prevăzută de lege pentru anul 2022. Cu creșterea primită în ianuarie 2022, de 4 puncte procentuale, ar mai fi 12% creștere până la grilă, spunea ministrul Educației în ianuarie 2022, când lăsa să se înțeleagă că acești bani ar putea fi acordați la această rectificare bugetară, condiționând asta de încasările la buget.

Citeşte mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel