Profesor de facultate, scrisoare către toți liceenii din România
Prof.univ. dr. Doru Buzducea, Decanul Facultății de Sociologie și Asistență Socială Universitatea din București, a transmis o scrisoare deschisă tuturor liceenilor.
Dragi tineri,
Sunteți în fața unei decizii importante pentru voi, momentul alegerii direcției profesionale în care doriți să vă dezvoltați ca viitori profesioniști. Fiecare dintre voi aveți propriile visuri, gânduri, sentimente, incertitudini și, poate neliniști, în legătură cu viitorul vostru profesional. Este firesc să fie așa! Cu toții am trecut prin astfel de momente. Ca decan al Facultății de Sociologie și Asistență Socială vă pot transmite cu sinceritate și responsabilitate următoarele lucruri care, sper, vă vor ajuța să alegeți această direcție, în acest moment important al vieții voatre:
Suntem una dintre cele mai mari facultăți ale Universității din București, universitatea românească plasată pe locul I în clasificările naționale și pe locul 650 în clasamentul celor 30000 de universități din lume. Facultatea noastră reprezintă cea mare instituție de învățământ superior de profil din țară, cu cele mai multe locuri finanțate de la buget, cu profesori experimentați ce participă în mod activ la viața academică din țară și străinătate, mulți dintre ei având cariere academice începute în universități din străinătate. De asemenea, facultatea noastră vă oferă posibilitatea de a studia în străinătate, prin bursele Erasmus pe care le oferă, grație acordurilor universitare pe care le-am stabilit cu universități din Franța, Italia, Germania, Austria, Polonia, Spania, Turcia, Suedia.
Facultatea noastră este o instituție de învățământ superior ce se remarcă prin diversitatea programelor de studii, atât în ceea ce privește studiile de licență, cât și în ceea ce privește programele de master și Școală doctorală, prin infrastructură de învățare foarte modernă (săli de curs și de seminar primitoare, laboratoare foarte bine dotate, bibliotecă care își îmbogățește în permanență fondul de carte). Cele două sedii moderne în care se desfășoară activitățile didactice sunt plasate în centrul Bucureștiului și dispun de acces liber la internet în sistem wireless, fiind dotate cu cantine primitoare și spații de interacțiune moderne. Mai mult, pentru cei ce vor opta pentru activități sportive, la cinci minute de sediul nostru se află baza sportivă a Universității din București unde studenții se pot implica într-o gamă variată de activități sportive (gimnastică aerobică, tenis, fotbal, baschet etc).
[citeste si]
Știu, a alege facultatea pe care s-o urmați, nu este o decizie ușor de luat iar influențele în acest sens sunt multiple. Părinții, profesorii și prietenii voștri reprezintă surse însemnate de influență ce vor conta în alegerea pe care o veți face. Iar acest fapt este, evident, unul normal. De aceea, vă îndemn să analizați toate aceste informații, să vă documentați utilizând informațiile de pe site-ul facultății noastre. Ne găsiți, de asemenea, pe paginile de Facebook și Instagram ale facultății, unde, sunt convins, veți găsi informații consistente care să va ajute să luați o decizie. Însă, important, vă îndemn să-i întrebați pe actualii și foștii nostri studenți, care reprezintă o sursă valoroasă de informații care vă poate fundamenta decizia. Și, pentru că lucrurile să vă fie și mai clare, vă invit să faceți o vizită la facultate. Orarul cursurilor pentru ambele noastre specializări, sociologie și asistență socială, este afișat întotdeauna pe site-ul facultății și puteți alege să mergeți la oricare dintre cursurile care vă atrag atenția. Ascultând prelegerile profesorilor noștri, sunt sigur, decizia va fi mult mai ușoară! Faceți acest exercițiu și, am convingerea că visurile voastre vor prinde contur iar direcția vă va fi mult mai clară! Vă aștept la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, un pas important în direcția cea bună!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News