Data publicării:

Profesoară atacată de un elev. Polițistul Bogdan Bănică: Probabil se arată cu degetul spre noi. Ipocrizie ridicată la rang de artă

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursă foto: Pexels (Andrea Piacquadio)
Sursă foto: Pexels (Andrea Piacquadio)

Polițistul Bogdan Bănică, președintele executiv al Sindicatului Național al Polițiștilor din România DECUS, a avut o reacție în cazul elevului care și-a atacat profesoara.

„Cu ceva vreme în urmă, când, în cadrul unei activități cu caracter preventiv, polițiștii au găsit în rucsacele elevilor obiecte cu potențial pericol, au sărit ca dinamitați toți deontologii feisbuciști, precum și părinții odraslelor care, în ipocrizia lor bolnăvicioasă, mi-au acuzat colegii de comportament abuziv.

Dupa nefericitul eveniment de ieri, care lesne putea fi o tragedie, probabil aceiași părinți și parte a societății civile, arată cu degetul acuzator, firește, tot spre polițiști: “da’ ce face domne poliția, pe elevii ăștia chiar nu-i controlează nimeni să vadă dacă au arme albe în ghiozdane!?”.

Până la urmă eu nici nu știu de ce mai analizăm și comentăm toate aceste incidente, când constat că avem un singur veșnic vinovat de serviciu: polițistul român. Dacă face, de ce face, dacă nu face, de ce nu face. Ipocrizia ridicată la rang de artă. Și nu, nu cred că ne mai facem bine”, a spus Bogdan Bănică, președintele executiv al Sindicatului Național al Polițiștilor din România DECUS.

Ministerul Educaţiei a informat miercuri că sunt în desfăşurare demersuri ale instituţiilor competente pentru stabilirea circumstanţelor în care s-a produs incidentul de la liceul din Capitală unde o profesoară a fost agresată de un elev cu un cuţit.

„În cursul zilei de astăzi, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a informat Ministerul Educaţiei în legătură cu producerea unui incident la un liceu din Bucureşti, respectiv un incident în care un cadru didactic a fost agresat de un elev, în timpul orei. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au ţinut permanent legătura cu reprezentanţii ISMB, care, de altfel, s-au deplasat la faţa locului. Sunt în desfăşurare demersuri ale instituţiilor competente, pentru stabilirea circumstanţelor în care s-a produs incidentul", se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei.

Totodată, Ministerul Educaţiei condamnă agresiunea de orice fel în mediul şcolar, indiferent dacă este îndreptată asupra elevilor, asupra cadrelor didactice sau asupra altor categorii de personal din instituţiile de învăţământ.

"Vom continua să monitorizăm acţiunile întreprinse la nivelul unităţii şcolare în care s-a produs incidentul, pentru a ne asigura că vor fi respectate prevederile legale ce se impun a fi urmate în astfel de situaţii şi pentru a avea certitudinea sprijinului pe care cei implicaţi, inclusiv elevii martori la incident, îl vor primi în perioada următoare", afirmă sursa citată.

Potrivit unor surse judiciare, elevul este în clasa a X-a la Liceul "Ion Creangă". La începutul orei de japoneză, fără un motiv aparent, el a înţepat-o pe profesoară în zona gâtului. Băiatul, în vârstă de 16 ani, nu era cunoscut ca un copil problemă sau agresiv.

Profesoara era stabilă, conştientă, cooperantă şi avea o plagă superficială care necesita sutură.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel