Data publicării:
Prof. univ. dr. Ovidiu Ioan Dumitru, gest simbolic între cea mai veche și cea mai tânără Facultate de Drept din România (ASE) / video
Cea mai veche Facultate de Drept din România din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) și-a dat mâna cu cea mai tânără Facultate de Drept din România din cadrul Academiei de Studii Economice din București (ASE).
Dreptul din cadrul ASE este o facultate tânără cu un decan foarte dedicat - prof. univ. dr. Ovidiu Ioan Dumitru. Profesorul se preocupă ca Facultatea de Drept să devină un pol regional al educaţiei și cercetării știinţifice în domeniul știinţelor juridice, prin organizarea unor programe de studii juridice în concordanţă cu standardele actuale de calitate stabilite de Uniunea Europeană, prin elaborarea unor curricule universitare adaptate mutaţiilor de pe piaţa forţei de muncă, al cărei scop este să asigure absolvenţilor competenţele și calificarea necesară desfășurării oricărei profesii din domeniul juridic atât la nivel naţional, cât și la nivel european și care să răspundă provocărilor cu care se confruntă societatea secolului XXI.
Ovidiu Ioan Dumitru este licențiat în Drept, absolvent al Facultății de Drept, Universitatea Nicolae Titulescu și licențiat în economie, absolvent al Facultății de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din București. În 2004 a absolvit studiile de master în Dreptul Afacerilor la Facultatea de Drept a Universității Nicolae Titulescu, iar în anul 2011 a obținut titlul de Doctor în științe juridice la Academia de Studii Economice din București, pentru ca în anul 2016 să finalizele cu succes MBA Executive la Executive Academy a Viena University of Business & Economics (WU).
Prof. univ. dr. Tudorel Toader, Rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), a primit miercuri, 17 ianuarie 2024, titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Studii Economice din București (ASE), în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Aula Magna, începând cu ora 11.00, prezidată de prof. univ. dr. Ovidiu Ioan Dumitru, președintele Senatului Academiei de Studii Economice.
Despre acest subiect, Tudorel Toader ne-a vorbit la DC News.
„Am mare încredere în profesorii de la Facultatea de Drept de la ASE. Studenții urmează calea profesorilor pentru că dacă profesorii sunt buni, și ei vor învăța bine. Nu toți trebuie să ajungă procurori și judecători, dar eu am convingerea că mulți vor merge pe calea actului de înfăptuire a justiției. Sunt onorat de primirea titlului de Honoris Causa al Academiei de Studii Economice din București (ASE).
Dincolo de vechea și buna colaborare dintre cele două universități, este și un alt mesaj destul de semnificativ pentru mine: cea mai tânără Facultate de Drept din România acordă titlul de Doctor Honoris Causa rectorului Universității, fostului decan timp de 12 ani la cea mai veche Facultate de Drept din România. Universitatea Ioan Cuza a fost fondată în 1860, dar să nu uităm că Dreptul, Teologia și Filosofia de la Iași s-au înființat în 1855, cu cinci ani înainte de Universitate. Privind peste timp, în mod simbolic, își dau mâna cea mai veche Facultate de Drept din România cu cea mai tânără Facultate de Drept din România”, a zis Tudorel Toader la DC News.
Conf. univ. dr. Ovidiu Ioan Dumitru, decanul Facultății de Drept din cadrul ASE, a prezentat Laudatio, prin care a evidențiat principalele contribuții pe care prof. univ. dr. Tudorel Toader le-a adus în domeniul dreptului.
Prof. univ. dr. Tudorel Toader a declarat: „Sunt deosebit de onorat pentru acordarea titlului de Doctor Honoris Causa de către Academia de Studii Economice, un templu al cunoașterii, un far luminos al științei, culturii, educației naționale și internaționale. Sunt deosebit de onorat să fac parte din comunitatea dumneavoastră academică, din galeria marilor personalități cărora le-ați acordat acest titlu. Tradiția pe care o aveți se îmbină cu modernitatea prin adaptarea ofertei educaționale la evoluțiile socio-economice. Vă felicit pentru înființarea celei mai tinere facultăți de drept din țară, care va aduce consistență vieții juridice din România.” În continuare, Rectorul UAIC a susținut o prelegere cu titlul „Evoluția dreptului penal sub influența normelor europene”.
Prof. univ. dr. Nicolae Istudor, rectorul Academiei de Studii Academice, a declarat: „Îl felicit pe domnul rector și garantez că merită din plin acest titlu. Felicit și Facultatea de Drept pentru că l-a ales pe profesorul Tudorel TOADER să fie primul Doctor Honoris Causa propus.”
Evenimentul s-a încheiat cu audierea tradiționalului imn Gaudeamus Igitur.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News