Data publicării:

Producători români de îmbrăcăminte participă, în SUA, la o misiune economică de promovare a industriilor creative

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Şapte producători români de îmbrăcăminte vor participa, în perioada 4-10 august, la o misiune economică de promovare a industriilor creative şi a exporturilor de produse calitative, cu valoare adăugată mare, în Atlanta, SUA, informează Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA). 

"Misiunea oferă celor şapte companii din industria fashion, ce vor pleca în America, oportunitatea de a participa la târgul World of Prom AmericasMart şi de a-şi expune produsele inovative, realizate din materiale de calitate, cu un design adaptat cerinţelor şi exigenţelor pieţei SUA. Totodată, companiile româneşti vor purta discuţii B2B cu cele mai mari companii din industrie la nivel mondial într-un spaţiu de 100 mp special amenajat pentru acest lucru", precizează instituţia într-un comunicat remis sâmbătă Agerpres. 

Aceasta este prima participare a unor companii româneşti la unul dintre cele mai importante evenimente din domeniul industriei de fashion din SUA şi Canada. 

Companiile Lavan Trendsetter, C.B. Fashion Stil, Negrau Creative Group Corporation, Kiki Lou Design, Nava Bride, Surface Anatomy şi Hilux Fashion, care au deja experienţă în competiţia cu ţările recunoscute din acest sector, vor putea dezvolta colaborări importante pe piaţa din SUA.

Misiunea economică din Atlanta, SUA, este organizată de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, în parteneriat cu Asociaţia Romanian Creative Fashion (ARCF), şi are prevăzut un buget de 348.837 lei fără TVA.

Aflat la cea de-a 28-a ediţie, târgul organizat la AmericasMart va găzdui aproximativ 400 de branduri internaţionale şi peste 25.000 de achizitori. 

"Designerii români vor participa la toate forumurile de modă pregătite de către organizatori şi vor realiza numeroase contacte, care îi vor ajuta să pătrundă mai uşor pe această piaţă, puţin exploatată, până în prezent, prin intermediul programelor de promovare a exportului", se mai arată în comunicat.

Conform unui studiu efectuat de National Mail Order Association, industria de produse high luxury din SUA generează anual venituri de peste 60 miliarde dolari, iar conform Strategiei Naţionale de Export, România susţine cu prioritate exporturile către ţările non-UE şi, cu precădere, exporturile pe piaţa SUA. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel