Producător TV, împușcat mortal!
Producătorul american Joe McMahon, în vârstă de 25 de ani, cunoscut pentru colaborarea cu Discovery pentru seria „Deadliest Catch/ O pradă mortală“, a fost împuşcat mortal, vineri dimineaţă, 24 iulie, în faţa casei sale din Pasadena, California.
Trupul neînsufleţit al lui Joe McMahon a fost descoperit pe stradă de poliţişti. Autorităţile au fost alertate de apelul unei persoane care preciza că a auzit focuri de armă lângă casa producătorului american, potrivit revistei „Variety", citată de Mediafax.
„Suntem îndureraţi de această tragedie - gândurile şi rugăciunile noastre sunt alături de familia sa şi de toţi cei care l-au cunoscut şi au lucrat alături de el", a transmis compania Discovery, într-o declaraţie de presă.
Potrivit presei americane, Joe McMahon ar fi fost împuşcat de un bărbat neidentificat, în vârstă de 24 de ani. Acesta a fost găsit la rândul său mort, vineri după-amiază, într-o maşină în Los Angeles. Bărbatul s-ar fi sinucis prin împuşcare. În prezent, poliţia locală a demarat o investigaţie, încercând să afle motivele care stau la baza acestei crime.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News