Data publicării:
Producător de film, raporturi intime cu o actriță cunoscută. Acuzații șocante
Producătorul de film Harvey Weinstein s-a lăudat că ar fi întreţinut raporturi sexuale cu Jennifer Lawrence după ce o altă actriţă i-a respins avansurile, se afirmă într-un set de documente judiciare ce au fost depuse în cadrul unui proces demarat în Statele Unite, informează Press Association.
Noua acuzaţie formulată împotriva producătorului hollywoodian căzut în dizgraţie face parte dintr-un set de documente judiciare depuse la un tribunal din Los Angeles în cursul zilei de vineri. O femeie, a cărei identitate nu a fost dezvăluită, afirmă că Harvey Weinstein a forţat-o să întreţină cu el un raport sexual oral.
Harvey Weinstein neagă toate acuzațiile
Harvey Weinstein a negat toate acuzaţiile de întreţinere a unor raporturi sexuale neconsensuale.
Potrivit noilor documente, producătorul de film a împins-o pe actriţă şi a obligat-o să rămână întinsă pe podea în timpul unei întâlniri pe care a avut-o cu ea în biroul lui, în 2013, înainte de a o agresa sexual.
M-am culcat cu Jennifer Lawrence
Atunci când ea i-a respins avansurile, Weinstein i-ar fi spus: "Chiar îţi doreşti să devii actriţă? M-am culcat cu Jennifer Lawrence şi uite unde a ajuns ea acum: tocmai a câştigat un Oscar".
Jennifer Lawrence a dat publicităţii un comunicat de presă, vineri, în care a negat că a întreţinut raporturi sexuale cu Harvey Weinstein.
"Inima mea e plină de durere pentru toate acele femei care au fost victime ale lui Harvey Weinstein. Nu am avut niciodată altceva decât o relaţie profesională cu el. Acesta este încă un exemplu pentru tacticile de prădător sexual şi minciunile pe care le-a folosit pentru a ademeni un număr nesfârşit de femei", a precizat vedeta americană.
Agresiune sexuală şi discriminare
Reclamanta i-a dat în judecată atât pe Harvey Weinstein, cât şi pe The Weinstein Company, studioul de producţie cinematografică pe care acuzatul l-a înfiinţat împreună cu fratele lui, Bob Weinstein. Acuzaţiile formulate în instanţă vizează agresiunea sexuală şi discriminarea.
VEZI ȘI USR. Scandal hărțuire sexuală. Bolcaș intervine: Ăsta e marele pericol
Un reprezentant al producătorului american a spus că procesul a fost "intentat cu răutate" şi că Harvey Weinstein se simte "jenat" faţă de Jennifer Lawrence, care a fost "din păcate atrasă fără voia sa în această tentativă urâtă de defăimare".
Noul proces a fost demarat după ce mai multe acuzatoare ale lui Harvey Weinstein au încercat să blocheze o iniţiativă a acestuia de a prezenta în public o parte dintre e-mailurile sale private.
Harvey Weinstein a cerut Tribunalului pentru Faliment din statul american Delaware să îi permită să recupereze anumite dosare şi documente din sediul The Weinstein Company.
E-mailuri controversate pentru apărarea lui Harvey Weinstein
El doreşte să folosească acele e-mailuri pentru a se apăra în faţa acuzaţiilor de agresiune sexuală în cadrul unui proces care se desfăşoară la New York. Însă acuzatoarele sale dintr-un proces civil separat încearcă să blocheze această petiţie din cauza îngrijorărilor lor legate de confidenţialitate.
Ele au cerut judecătorului să îl împiedice pe Weinstein să furnizeze acele documente către "mass-media (sau către orice alt terţ)", după ce avocaţii producătorului de film le-ar fi spus că acesta "intenţionează să facă publice acele e-mailuri pentru a contrabalansa tribunalul opiniei publice".
Harvey Weinstein va trebui să se prezinte din nou la tribunal în cadrul unei audieri ce a fost programată pe data de 20 decembrie.
CITEȘTE ȘI Juncker, gest controversat. Imagini incredibile (VIDEO)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News