Procurorul Iacob îl salvează pe Vîntu de puşcărie
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp

Jurnalul Naţional: Ne aşteaptă zece ani de criză. Din Jurnalul Naţional aflăm că şeful Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, a început să lanseze avertismente privind posibilitatea unei recesiuni la nivel global în următorii zece ani. Lagarde spune că de vină ar putea fi criza datoriilor ţărilor europene, care ar putea afecta crucial economia globală.

ziareRing: Ipoteză-şoc! Ambiţia procurorului Iacob îl poate elibera pe Vîntu. Din ziarul Ring aflăm o ipoteză interesantă despre noua condamnare a lui Sorin Ovidiu Vîntu. Referatul cu propunerea de arestare a "lotului Vîntu" are 44 de pagini şi foarte multe scheme prin care banii erau delapidaţi. Avocaţii spun însă că tocmai din cauza acestor scheme dosarul se va întoarce la DIICOT, iar munca anchetatorilor va fi în zadar.

Adevărul: Ironie: Pe uşile primăriei din Cluj, condusă de Sorin Apostu, scrie: "Aici NU se ia mită".  Ironic este că primarul Sorin Apostu a fost reținut miercuri seară pentru că ar fi primit mită o sută de mii de euro. Au mai scris unii mai demult "Pe aici nu se trece", dar s-a trecut în voie.

Puterea: Afaceri tenebroase la CJ Dâmboviţa ”Este vorba despre contractul-fantomă cu numărul 68/19.02.2010, referitor la efectuarea unor lucrări de „îmbrăcare a drumurilor, de reînnoire a îmbrăcămintei şoselelor şi de servicii de proiectare tehnică pentru infrastructura de transport” în cartierul Costeşti din oraşul Fieni”

EvZ: Va cădea un cap! Geoană şi Ponta, la mâna baronilor PSD ”În conflictul cu Geoană, Ponta este decis să meargă până la capăt: să-l dea afară şi din partid şi, automat, din fruntea Senatului. Dacă va fi refuzat, spune că va lăsa baltă partidul”

Gândul: Mazăre şi Hrebenciuc vor capul lui Geoană. Surse PSD: „Vor vota pentru excludere şi cei care vor să plece cu Geoană la noul partid” ”O mare parte a acestora cer executarea lui Geoană. Social-democraţii îi suspectează însă pe unii dintre cei care-l contestă pe Geoană că o fac doar de faţadă pentru a-l convinge pe acesta să facă un nou partid în care să i se alăture.”

DeCe News: Liviu Dragnea a făcut lista păcatelor lui Geoană. Vezi care sunt acuzațiile de trădare. Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri seara la emisiunea "Vorbe grele" că PSD este hotărât să meargă pînă la capăt cu acțiunea de schimbare a lui Mircea Geoană de la președinția Senatului. În opinia acestuia, prin gesturile de care a dat dovadă, Geoana a pierdut încrederea partidului. Despre pierderea fotoliului de președinte al Senatului, Dragnea a declarat că PSD nu poate pierde ceva ce nu are.

Citeşte şi:

Vîntu eternul reţinut preventiv

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel