Procurorii nu o pot apăra pe Clotilde Armand. Procedura de demitere e administrativă și nu poate fi blocată de ancheta penală
Data publicării:
Autor: D.C.
WhatsApp
Facebook Clotilde Armand
Facebook Clotilde Armand
Clotilde Armand a anunțat presa hashtag că va face plângere penală împotriva inspectorului ANI care i-ar fi refuzat sistematic accesul la dosar. Mișcarea poate fi una de imagine, pentru electoratul USR, dar ar putea fi interpretată și ca o încercare de mutare a jocului pe ”teren propriu”.

Astfel, primarul ar putea spera, pe de o parte, că inspectorii ANI vor fi intimidați, pe de alta că ancheta  procurorilor va dura ani de zile, la fel ca în cazul votului de la sectorul 1. Din păcate pentru Clotilde Armand, ANI a înaintat deja raportul, așa că inspectorii agenției nu mai pot fi descurajați de amenințarea cu procuratura, ca în cazul adversarilor politici au doamnei Armand.

Iar procedura de demitere se judecă îne contencios administrativ, la Curtea de Apel, cu recurs la Înalta Curte. De azi, Clotilde Armand are 15 zile să atace în contencios raportul ANI. Dacă nu o face, raportul devine efectiv iar prefectul trebuie să emită imediat ordinul de demitere, Armand pierzând funcția de primar. Dacă Armand contestă raportul, se judecă în contencios, iar o eventuală anchetă penală nu oprește speța civilă. Nici măcar o eventuală anchetare  a unui abuz în serviciu nu oprește procedura pe contencios administrativ: dacă este respinsă contestația la raportul ANI, primarul e demis, iar cauza penală se judecă în continuare până la o soluție definitivă. 

Experți de integritate consultați de DCNews au afirmat că legea este clară și nu suportă interpretări: primarul are incompatibilitate expres menționată și este conflict de interese administrativ și chiar penal să semnezi dispoziții de primar prin care te numești singur în funcții remunerate, să fii în același timp ales local și manager într-un proiect al primăriei.

Clotilde Armand susține că, înainte să-și atribuie ei însăși funcția de manager de proiect, a cerut puncte de vedere unor instituții abilitate care i-au confirmat că are voie să facă acest lucru. Punctele de vedere nu au valoare în instanță, spun experții consultați de DCNews, chiar instituțiile invocate precizând, într-un ”disclaimer”, ca acestea nu țin loc de decizii ale instanței, judecătorii fiind singurii care pot interpreta legea. 

Clotilde Arman susține că raportul ANI e motivat politic

”Bun. Acum că festivalul manipulării PSD și PNL al opiniei publice a început (din nou) o să vin cu câteva precizări, a scris Clotilde Armand pe Facebook. Vor mai urma și altele pe parcurs fiindcă puțină lume știe despre ce este vorba în sesizarea făcută de un membru PNL la ANI. Așadar: Pentru că este destul de tehnic subiectul am să încerc să-l descifrez cât mai simplu de înțeles. Sesizarea făcută de PNL împotriva mea spune așa: primarul sectorului 1 s-a numit manager de proiect și a încasat 3500 euro în 5 luni. Adică eu (primarul) n-am voie să fiu manager de proiect fiindcă m-am numit singur și mi-am semnat singur dispozițiile de numire. Nimic mai fals.

1. Însemnă că toți primarii din România care își semnează lunar pontajul sau care își măresc indemnizația sunt în conflict de interese;

2. Toate dispozițiile semnate de mine sunt verificate dacă sunt legale și ajung la prefect. Prefectul a spus că sunt legale;

3. Toate actele administrative trebuie să îndeplinească o serie de avize ale departamentelor: juridic, economic, resurse umane etc. Toate aceste avize și semnături sunt pe toate dispozițiile sesizate de ANI;4. Reprezentanții ministerului responsabil pentru proiectului sesizat de ANI spun într-un răspuns că eu sunt eligibilă (chiar dacă sunt primar). Obiectivul principal al proiectului făcut în parteneriat cu Direcția Generală Anticorupție este creşterea gradului de implementare a măsurilor referitoare la prevenirea corupţiei prin îmbunătăţirea, consolidarea şi dezvoltarea capacităţii administrative a Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti.

Ce înseamnă acest lucru:

- Realizăm procedura operațională privind managementul riscurilor de corupție și stabilirea măsurilor preventive anticorupție din cadrul Primăriei Sectorului 1

- Realizăm și implementăm un Registrul riscurilor de coruptie în cadrul administrației locale. - 60 de angajați din cadrul Primăria Sectorului 1 vor beneficia de cursuri de instruire în domeniul prevenirii corupției, transparenței, eticii și integrității.- Campanie de conștientizare privind riscul expunerii la faptele de corupție, promovată atât în rândul cetățenilor cât și al personalului din administrația publică locală.

Pentru toate astea am fost remunerată cu 3500 euro timp de 5 luni. Cu alte cuvinte, un membru PNL a sesizat ANI fiindcă vreau să nu se mai ia șpagă în Primăria Sectorului 1. Iar ANI îmi refuză accesul la dosar cu toate că l-am solicitat de mai multe ori. Iar conducerea PSD și PNL îmi solicită demisia acum pentru că nu mai pot fura în liniște la primăria noastră. Sincronizare perfectă. La fel ca în cazul Curtii de Conturi - care după ce au venit de vreo 3 ori la noi în control într-un an de zile n-a găsit nimic ilegal deși au ieșit să comunice public înainte să ne prezinte procesul verbal. Și uite așa folosim anumite instituții pe post de măciucă să lovim în cei incomozi politic. Însă nu-i nimic. Mergem mai departe. Depun plângere penală împotriva inspectorului ANI care a refuzat sistematic accesul la dosar. Așa, pentru că nu e nimeni mai presus de lege.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel