Procurorii DNA, percheziții la Parchetul din Măcin
Procurorii anticorupție efectuează, joi dimineață, patru percheziții în orașul Măcin, județul Tulcea, dintre care una la sediul unei instituții publice și restul la domiciliile unor persoane fizice.
Una dintre percheziții are loc la Parchetul de pe lângă Judecătoria Măcin, potrivit unor surse citate de Agerpres.
"Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție și a unor infracțiuni de fals, comise în perioada 2007 – 2015.
În cursul zilei de 26 martie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 4 locații situate în orașul Măcin, județul Tulcea, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei", transmit procurorii DNA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News