Data publicării:
Procurorii din CSM cer verificări la DIICOT
Secția pentru procurori din CSM au sesizat Inspecția Judiciară. Ei cer verificări la DIICOT cu privire la instrumentarea dosarelor ce au ca obiect traficul de carne vie.
”În şedinţa de marţi, Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a dispus: sesizarea Inspecţiei Judiciare în vederea efectuării unui control la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (structura centrală şi serviciile teritoriale) referitor la modul de instrumentare a dosarelor penale aflate în lucru având ca obiect infracţiunile de trafic de persoane şi trafic de minori; sesizarea Inspecţiei Judiciare în vederea efectuării unui control la parchetele de pe lângă judecătorii şi parchetele de pe lângă tribunale privind modul de înregistrare şi instrumentare a dosarelor penale având ca obiect infracţiunile de lipsire de libertate şi omor, fapte investigate în contextul sesizărilor privind dispariţiile de persoane", se precizează într-o informare a Secţiei, potrivit Agerpres.
Totodată, Secţia a decis sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a analiza oportunitatea declanşării unor verificări asupra respectării prevederilor Ordinului comun PÎCCJ - MAI pentru aprobarea Normelor metodologice privind înregistrarea, evidenţa unitară şi circuitul sesizărilor penale, în cazurile ce vizează sesizări privind dispariţiile de persoane.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News