Daca mai era nevoie cumva, scandalul de la Liceul "Bolintineanu" a relevat, inca o data, o realitatea trista. Legata de practici, relativ recente, ale procurorilor romani. Incet, dar sigur, munca de teren a fost inlocuita prin munca de birou. Asa se explica de ce Liceul "Bolintineanu" a fost luat cu asalt de politisti, impanzit de dube si autobuze. Pentru ca, in loc sa vina procurorii acolo de unde isi puteau strange eventualele probe, ei au incercat sa ii ia pe sus pe adolescenti pentru a-i aduce la birou. Pare un detaliu, dar nu e. In buna masura deteriorarea dramatica a imaginii unor procurori si lipsa de credibilitate, din ce in ce mai accentuata in aceasta importanta institutie, au la origine, printre altele, si comoditatea acestora.
Toata lumea a vazut filmul de la "Bolintineanu". Avand niste banuieli furnizate de Serviciul Roman de Informatii sau chiar indicii, dar nicidecum probe, procurorii s-au gandit ca ar fi bine sa treaca la blitzkrieg. Razboiul fulger insemna aducerea urgenta, la gramada, a copiilor si profesorilor, despre care se presupunea ca au dat sau luat mita sau ca ar putea fi martori ai unor asemenea operatii, in birourile Procuraturii rezervate anchetei. Pentru ca, intimidati dupa ce au fost luati pe sus, speriati de cele intamplate si lipsiti de o minima asistenta juridica, adolescentii sa le poata servi, pe tava, probele domnilor procurori. In acest scop, tot la gramada, au fost redactate peste o suta de mandate de aducere. Si era vorba doar de primul lot.
Mandatele de aducere, dinainte redactate, ca sa nu mai vorbim de numarul lor excesiv de mare, reprezinta un abuz al procurorilor. Intr-un stat in care functioneaza Codul de Procedura Penala, aparat fiind chiar de catre avocatii statului, care sunt procurorii, oamenii nu pot fi pur si simplu insfacati de pe strada sau din societatile comerciale in care lucreaza si, cu atat mai putin, din scoli sau spitale. Evident, cu exceptia unor situatii, strict prevazute de lege, in care este vorba de persoane extrem de violente care ameninta iminent siguranta cetatenilor, cum ar fi, de pilda, teroristii. Evident, nu era cazut la Liceul "Bolintineanu". Intr-un stat in care Codul de Procedura Penala este respectat, un mandat de aducere nu este niciodata emis daca in prealabil persona respectiva nu a fost invitata, verbal si ulterior prin citatii, pentru a fi audiata, daca este cazul, la sediul Procuraturii. Niciunul dintre respectivele acte prealabile nu a avut loc in cazul Liceului "Bolintineanu". Mai mult chiar, primul lot, cuprinzand peste o suta de mandate, a fost ales cumva la intamplare. Este evident ca nu aveam de-a face cu peste o suta de faptuitori.
Citește mai multe pe CorectNewsFiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine