Potrivit acestora, în reţea ar fi implicat un consilier local din Păulești care ar deţine o firmă de exploatări silvice, un pădurar din Ghighiu şi un altul din Cocoşeşti, dar şi un inginer silvic din Dâmboviţa.
Sursele citate spun că modul de operare al reţelei consta fie în declararea la partizile silvice din exploatare a unor cantităţi mai mici de lemn decât cele pe care le aveau de tăiat, surplusul fiind vândut, fie în accesarea Radarului Pădurilor utilizând conturile unor funcţionari de la ocoale silvice, fără acordul acestora din urmă, pentru modificarea cantităţilor de lemne.
La percheziţii a fost găsită, printre altele, o marcă falsă destinată marcării lemnului, au precizat sursele menţionate.
Percheziții de dimineață
Poliţiştii efectuează, marţi dimineaţă, cinci percheziţii în judeţele Prahova şi Dâmboviţa la persoane bănuite de comiterea unor furturi de lemne, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 20.000 lei.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, din cercetări a reieşit că, în perioada 2017 - 2018, persoanele bănuite ar fi sustras diverse cantităţi de material lemnos din fondul forestier aflat în administrarea Ocolului Silvic Ploieşti, activitatea infracţională fiind precedată de marcarea arborilor fără respectarea normelor legale, precum şi cu încălcarea procedurilor de lucru specifice domeniului exploatărilor silvice.
În urma percheziţiilor, trei persoane vor fi duse la audieri.
La activităţi participă şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile "Matei Basarab" Ploieşti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video