Potrivit unui comunicat transmis marți, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din Timiș și procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au început urmărirea penală față de un suspect, acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și trafic de produse sau substanțe toxice.
„S-a reținut că, în perioada 16.11.2019 - 18.11.2019 mai multe persoane dintr-un imobil situat în Municipiul Timișoara au fost internate în diferite unități medicale din mun. Timișoara prezentând simptomele unei posibile intoxicații cu o substanță necunoscută. Dintre aceste persoane s-a stabilit că 3 au decedat și alte 3 persoane au rămas internate în unități medicale din Timișoara prezentând diferite afecțiuni", se arată în comunicat.
În urma cercetărilor efectuate, procurorii au stabilit că suspectul este reprezentant al unei societăți care a realizat deratizarea în imobilul respectiv în perioada 16.11.2019 - 18.11.2019.
Oamenii legii au informații că pentru deratizare s-a folosit un insecticid ce „are în compoziție fosfură de aluminiu, o substanţă foarte toxică, cu efecte letale în caz de inhalare, și care necesită pentru utilizare autorizație specială", se mai arată în comunicat.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și în acest caz se fac cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor.
Ultimele informații arată că în spitalele din Timișoara sunt aproape 30 de persoane internate, adulți și copii, care locuiau în cele două blocuri evacuate, în care s-a realizat deratizarea, notează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă