Data publicării:

Procuror DNA Ploiești, urmărit penal de SIIJ. Ce acuzații i se aduc

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Secția de investigare a infracțiunilor din justiție a dispus efectuarea urmăririi penale față de un procuror. 

Procurorul este acuzat că a sâvârșit infracțiunea ”de represiune nedreaptă prev. de art. 283 alin. 1 Cod penal, constând în aceea că, în calitate de procuror de caz a instrumentat un dosar al D.N.A. – ST Ploieşti și, cu intenţie, a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă un notar public, iar ulterior, prin rechizitoriul din data de 23.12.2015 a dispus sesizarea instanţei de judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, deși ar fi știut că notarul public este nevinovat.”

Suspiciune cu privire la procurorul anchetat

SIIJ îl acuză, potrivit comunicatului PÎCCJ: ”Suspectul ar fi încălcat obligația de stabilire a vinovăției în funcție de ansamblul probator administrat, existând suspiciunea că nu ar fi analizat situația de fapt sub toate aspectele și nu ar fi administrat mijloace de probă atât în apărare, cât și în acuzare. La data de 22 martie 2019 a fost adusă la cunoștința suspectului efectuarea în continuare a urmăririi penale. Precizăm că efectuarea în continuare a urmăririi penale reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.” 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel