Procesul Simonei Halep, decalat. Judecătorii vor reanalizarea probelor
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Facebook Simona Halep
Facebook Simona Halep
Procesul Simonei Halep, suspendată provizoriu pentru dopaj, a fost amânat. Iată de ce. 

”Cu un laborator acreditat chiar la Londra, unde este și sediul tribunalului independent Sport Resolutions, eșantioanele cu suplimentele nutritive contaminate puse la dispoziție de Halep și echipa ei de avocați pot fi analizate la Drug Control Centre King’s College condus de o expertă în matrice alternative de testarea de confirmare. Nu este exclus ca aceste servicii de cercetare să fie efectuate și în laboratorul de la Laval, Quebec (la Montreal este și sediul Agenției Mondiale Anti-Doping) unde a fost detectată și cuantificată Roxadustat în proba de urină a lui Halep trimisă de la US Open după prelevarea probei testului anti-doping din 29 august 2022”, potrivit prosport.ro.

Simona Halep va pleda nevinovată. Dacă va fi găsită vinovată, sportiva riscă o suspendare între doi şi patru ani, lucru care ar echivala cu încheierea carierei. 

Conducerea Federaţiei de Tenis, încrezătoare că Halep este nevinovată 

Noul preşedinte al Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, a declarat, în luna februarie, că în mod sigur jucătoarea Simona Halep, depistată pozitiv cu roxadustat la un control efectuat la US Open, este stresată în această perioadă având în vedere că aşteaptă verdictul în cazul de doping.

"Nu am mai vorbit în ultimul timp. Sunt convins că Simona este stresată, aşteaptă verdictul. În acelaşi timp această perioadă se contabilizează şi sunt sigur că atunci când va primi verdictul va fi direct aptă de joc", a afirmat Cosac la finalul Adunării Generale a Federaţiei Române de Tenis.

La rândul său, Florin Segărceanu, fost căpitan nejucător al echipei de Billie Jean King Cup a României, a afirmat, vineri, că Simona Halep a fost mai mult plecată din ţară în ultima perioadă pentru a se linişti.

"Cu Simona am avut şi consider că încă am o relaţie bună, din păcate, ea a stat mai departe ţinând cont de problemele ei. A fost mai mult plecată pentru a se linişti. Ea a fost în ultima perioadă alături de echipa lui Mouratoglu şi cred că a comunicat mai mult în partea aceea pentru că luptă împreună pentru aflarea adevărului şi pentru rezolvarea problemei cu suspendarea. Eu am mai spus de nenumărate ori, consider că este imposibil să se fi întâmplat ceva cu cunoştinţa ei. Sper să se dovedească unde s-a greşit. Pot să bag mâna în foc că Simona nu a făcut niciodată aşa ceva conştient", a precizat Segărceanu, citat de Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel