Data publicării:

Proces Ianukovici. Justiția, cerere de închisoare pentru înaltă trădare

Autor: Darius Muresan | Categorie: Stiri
WhatsApp
ianukovici
ianukovici

 Justiţia ucraineană a cerut joi 15 ani de închisoare pentru fostul preşedinte Viktor Ianukovici, refugiat în Rusia şi care este inculpat în Ucraina pentru înaltă trădare, printre alte acuzaţii, relatează agenţia EFE. 

În cadrul procesului în care Ianukovici este judecat în lipsă, procurorii au cerut această pedeapsă pentru înaltă trădare, complicitate cu agresiunea militară împotriva Ucrainei şi atentat la adresa integrităţii teritoriale a Ucrainei. Procurorul general al Ucrainei, Iuri Luţenko, l-a acuzat pe Ianukovici că i-ar fi scris preşedintelui rus Vladimir Putin să trimită trupe în Ucraina. 

Procesul va fi reluat pe 13 septembrie, când va avea cuvântul un reprezentant al apărării. Ianukovici a negat mereu acuzaţiile care i se aduc, inclusiv cea că a ordonat folosirea forţei împotriva protestelor de pe 'Maidan', între noiembrie 2013 şi februarie 2014. 

Rusia a respins mai multe solicitări din partea Ucrainei pentru extrădarea lui Ianukovici. Când devenise evident că acesta din urmă va pierde puterea, serviciile secrete ruse au reuşit să-l scoată din Ucraina şi ulterior el a primit azil în Rusia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel