Data actualizării:
Data publicării:

Proces Dragnea. Ce le-a zis șeful PSD judecătorilor. Stenograme

Autor: Darius Muresan | Categorie: Politica
WhatsApp

Liviu Dragnea a fost audiat în cursul acestei zile.

Antena 3 a făcut publice anumite pasaje și declarații pe care șeful PSD le-a făcut în fața judecătorilor. Dragnea le-a transmis că este nevinovat și este victima unui dosar politic.

„Acum 12 ani nu erau multe activități. Eram în opoziție, era un birou unde ne întâlneam de două ori pe lună și aici veneau cei aleși, viceprimari, primari, tineri, voluntari. Era o încăpere cât această sală. Sigur că le vedeam pe aceste doamne acolo, la fel cum îi vedeam pe ceilalți voluntari.

Aceste întâlniri se țineau după muncă. După orele de program. Eu nu eram șomer, munceam până noaptea târziu, ori la sediu, ori la București. Nu știu de ce participau la ședință cele două. Primarii de exemplu veneau să se plângă.

Nu puteau fi numiri politice pentru că pentru funcțiile de conducere se organizau concursuri la București. 

Nu am încredere în DNA și nu răspund la întrebările DNA. Dacă o să fiu condamnat vreau să știu de ce. E un sentiment profund de nedreptate. Sunt total nevinovat. Nu am știu că cele două nu merg la serviciu. Cred că este un dosar politic și timpul îmi va da dreptate”, a precizat Dragnea în sala de judecată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel