Data publicării:
Probleme pentru deținători de carduri Revolut. Cum poți remedia situațiile neplăcute
Probleme la tranzacţiile efectuate prin intermediul Revolut de pe carduri Visa, la clienții ING.
O parte dintre clienţii ING întâmpină, duminică, probleme asociate tranzacţiilor efectuate prin intermediul Revolut de pe carduri Visa, ING primind spre procesare plăţile de două ori, informează banca pe propria pagină de Facebook.
'Suntem în contact direct cu echipa Revolut pentru reglarea tranzacţiilor pentru clienţii ING afectaţi. Pentru situaţii urgente va rugăm contactaţi call center: 0314062464', scriu reprezentanţii băncii. ING are 25 de ani de activitate pe piaţa din România iar în prezent ocupă al şaselea loc în topul băncilor locale, cu o cotă de piaţă cu puţin peste 10%. Numărul de clienţi individuali ING activi a ajuns la 1,32 milioane.
Reacția Revolut
Acesta este al doilea incident de acest fel, în decurs de o lună.
„Ni s-a adus la cunoștință faptul că o serie de alimentări de cont realizate în acest weekend prin top-up de pe carduri emise de Visa au fost dublate. În momentul de față, colegii noștri investighează situația și lucrăm contra-cronometru pentru a ne asigura că banii vor fi virați cât mai repede înapoi în conturile afectate. Ne cerem sincer scuze pentru neplacerile create și vă asigurăm că lucrăm activ la remedierea situației", a transmis Revolut, duminică, pe Facebook.
Revolut a fost înfiinţată în iulie 2015, are sediul în Londra şi peste 4 milioane de utilizatori în Europa.
Utilizatorii Revolut îşi pot deschide un cont curent în câteva secunde, direct din aplicaţie, pot cheltui, primi sau trimite bani oriunde în lume la cursul de schimb interbancar, pot avea expunere imediată la criptomonede. În prezent, peste 10.000 de utilizatori îşi deschid noi conturi Revolut în fiecare zi, reiese din datele oficiale ale companiei.
Citește și:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News