Data publicării:

Probleme mari pentru Simona Halep la US Open. Primul tur, pas greu pentru româncă

Autor: Dan Carp | Categorie: Sport
WhatsApp
Simona Halep
Simona Halep

Simona Halep nu traverseaza o perioadă prea fată. După numeroase accidentări și o coborâre din top 10 WTA, acum tragerea la sorți i-a adus o adversară în formă maximă: italianca Camilia Giorgi. 

Alegeri prezidentiale 2024

Trei din cele patru jucătoare române intrate direct pe tabloul principal de simplu al turneului de tenis US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, Simona Halep, Sorana Cîrstea şi Irina Begu, vor avea adversare dificile în prima rundă, conform tragerii la sorţi efectuate joi la New York.

Simona Halep (29 ani, 13 WTA), cap de serie numărul 12, o va înfrunta pe Camila Giorgi în prima rundă, după ce nu a participat la ediţia de anul trecut. Halep, care în mai s-a accidentat la o gambă şi a lipsit trei luni de pe teren, a revenit la Montreal cu înfrângere, iar la Cincinnati a abandonat în turul secund, din cauza unei accidentări la inghinali. Halep a câştigat singurul duel cu Giorgi (29 ani, 36 WTA), jucătoare care a cucerit titlul la Montreal, în 2015, în turul al treilea la Miami, cu 6-4, 7-5.

US Open 2021. Adversare pentru Sorana Cîrstea, Irina Begu și Ana Bogdan



Sorana Cîrstea (31 ani, 38 WTA) va primi replica rusoaicei Veronika Kudermetova (24 ani, 31 WTA), cap de serie numărul 29. Singurul duel direct s-a încheiat cu victoria româncei, cu 6-1, 6-4, în 2015, în sferturi la Biarritz (ITF).

Irina Begu (31 ani, 74 WTA), care joi s-a calificat în semifinale la Cleveland, o va întâlni pe germanca Andrea Petkovic (33 ani, 66 WTA), campioana luna aceasta la Cluj-Napoca. Scorul meciurilor directe este egal, 3-3, dar Petkovic s-a impus în ultima confruntare, anul acesta, la Roma, în primul tur, cu 6-4, 5-7, 6-3.

Cealaltă româncă intrată direct pe tabloul principal este Ana Bogdan (28 ani, 106 WTA), care va juca împotriva unei adversare venite din calificări.

Principala favorită a turneului este australianca Ashleigh Barty, care va juca în primul tur contra rusoaicei Vera Zvonareva.

Bianca Andreescu (Canada), a şasea favorită, o va întâlni pe elveţianca Viktorija Golubic.

Alte patru românce vor evolua joi în turul al doilea al calificărilor la Flushing Meadows, Mihaela Buzărnescu, Gabriela Ruse, Jaqueline Cristian şi Monica Niculescu, relatează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel