"Sunt cifre pe care le putem întâlni în toate judeţele. Am atras atenţia încă de anul trecut, de când am sesizat şi CSAT-ul. Faptul că nu se respectă obligaţia de asigurare a unui serviciu permanent de poliţie are efecte dezastruoase asupra a tot ce înseamnă situaţie operativă în zonele respective. Să nu uităm că după 16,00 şi pe timpul nopţii se întâmplă toate infracţiunile, se taie lemnele din păduri, se fac acţiuni de contrabandă, este o situaţie generalizată în toată ţara. În afară de colegii de la posturile de poliţie care intervin de acasă, aceeaşi situaţie o întâlnim şi în oraşele mai mici unde judiciariştii sunt chemaţi şi ei de acasă după ora 16:00, pentru o permanenţă ilegală, în cazul în care se întâmplă ceva. Astfel, între 16,00 şi 8,00 dimineaţa strada nu e acoperită de niciun poliţist", a explicat Cosmin Andreica pentru Antena 3.
Declaraţiile au fost făcute în contextul în care, în zona comunelor de pe lângă oraşul Caracal sunt doar 2 echipaje de poliţie, obligate să acopere un areal de 90 km. În plus, programul posturilor de poliţie se încheie la ora 16,00.
Probleme grave în conducere
"Avem 70 la sută dintre şefii care conduc poliţia extrem de incompetenţi. Nici măcar nu mai ies din birouri, ce să mai vorbim de situaţii operative", a completat liderul sindicatului EUROPOL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Jucătorul simbol al titlului cucerit de FCSB. Victor Ciutacu îl laudă. "Mi-a adus aminte de Carragher în finala de la Istanbul"