Data publicării:

Probleme în PNL: Se cere demisia lui Ilie Bolojan

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

Lucia Varga, vicepreşedinte al PNL, a cerut joi, demisia de onoare a lui Ilie Bolojan din funcţia de preşedinte PNL Bihor. 

Alegeri prezidentiale 2024

”PNL Bihor a pierdut rușinos”

”Ilie Bolojan, preşedintele interimar al PNL Bihor, a venit ieri în faţa presei, cu explicaţii şi scuze în loc să anunţe o demisie de onoare. Deşi PNL Bihor a pierdut ruşinos alegerile parlamentare din 11 decembrie, nu vedem nicio persoană care să îşi asume responsabilitatea pentru acest eşec. Ba, mai mult, vedem cum actuala conducere spune că PNL Bihor este o filiala performantă, sfidând bunul simţ şi arătând o accentuată indiferenţă faţă de evidenţa politică actuală”, a declarat Lucia Varga, fost ministru al Mediului.

”Se impune urgent ca domnul Ilie Bolojan”

Lucia Varga nu a avut loc pe lista de candidați PNL în județ și a candidat în Constanța. 

”A înlocuit democraţia din partid cu dictatura. A făcut personal nominalizările pentru Senat şi Camera Deputaţilor după bunul lui plac, fără a exista o competiţie care să asigure egalitatea de şanse colegilor, care şi-au depus candidaturile pentru funcţia de parlamentar. A spus atunci că, în calitate de preşedinte PNL, îşi asumă deciziile, pentru că el îşi va asuma şi responsabilitatea rezultatelor. Acum vedem rezultatele proaste, fără precedent pentru PNL Bihor şi consider că se impune urgent ca domnul Ilie Bolojan să îşi depună demisia de onoare din funcţia de preşedinte PNL Bihor. Şi sper ca acest cuvânt, onoare, să nu fie unul necunoscut de dl Bolojan”, a afirmat Varga.

[citeste si]

”În acest moment, singura soluţie pentru PNL Bihor este revenirea la valorile liberale care caracterizau această organizaţie: democraţie, meritocraţie şi egalitate de şanse. Trebuie să impunem o conducere interimară, formată din oameni care nu s-au compromis, din oameni care au demonstrat performanţă electorală şi care să asigure organizarea în maxim două luni a alegerilor interne în fiecare organizaţie locală şi la nivel de filială. Altfel, tot ce am construit timp de ani de zile se poate nărui în foarte scurt timp”, a conchis Lucia Varga.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel