Data actualizării:
Data publicării:

Probleme cu repararea motoarelor Volkswagen. Când și în ce fel se va soluționa

Autor: Alina Sandu | Categorie: Economie
WhatsApp

Volkswagen se confruntă cu probleme fără precedent în istoria producătorilor de mașini! Grupul VW a recunoscut numărul mașinilor care au „înșelat” testele de emisii, însă repercusiunile acestei acțiuni extrem de grave se văd, mai nou, în încercările eșuate de a repara motoarele cu pricina.

Compania a recunoscut că 11 milioane de mașini produse de ei conțin acel soft ilegal care înșală testele de emisie. Acum, mulți clienți cer soluționarea problemei, însă acest lucru s-a dovedit a fi dificil de realizat: Volkswagen a încercat să repare motoarele automobilelor de două ori și a eșuat.

Problema este următoarea, conform Agenției de Protecție a Mediului din SUA: mașinile dotate cu motorul TDI turbo-diesel de 2 litri, cu 4 cilindri, au un software care detectează când mașina este testată pentru emisiile de noxe și activează o serie de mecanisme care controlează aceste emisii, reducându-le considerabil. Imediat ce testul se termină, mecanismele de control al emisiilor se dezactivează, lăsând motorul liber să elibereze de până la de 40 ori mai mult decât limita legală de nitrogen-oxid, un gaz foarte poluant.

Conform California Air Resources Board, Volkswagen a recunoscut că a folosit acest dispozitiv în cadrul întâlnirii din 3 septembrie cu Agenția de Protecție a Mediului. 

[citeste si]

Problema principală a companiei este să aducă emisiile motorului în limitele standardelor de poluare, căci asta presupune o schimbare radicală a modului de funcționare al motorului, din punct de vedere calitativ: „Construirea unui motor implică echilibrul a 4 factori: performanță, emisii, durabilitate și economia combustibilului", explică Jake Fisher, directorul testărilor automotive de la Consumer Reports. 

În acest moment, VW a sacrificat emisiile pentru a crea un motor TDI care oferă super - performanțe, consum incredibil de redus și o durabilitate foarte mare: „Oricare ar fi soluția problemei, cel mai probabil vor fi sacrificați doi factori: economia combustibilului și durabilitatea motorului", adaugă Fisher. 

Două încercări eșuate

Rezolvarea problemei nu va fi la fel de simplă ca schimbarea softului care controlează emisiile. VW a încercat deja să rezolve problema înainte să fie prinși, în decembrie 2014, apoi în aprilie 2015, însă fără succes.

O alta soluție posibilă ar fi instalarea unui sistem de neutralizare a noxelor eliberate prin țeava de eșapament, cunoscut sub numele de AdBlue. Însă nici acest sistem nu garantează ca mașinile vor trece testele de emisie. Într-o scrisoare adresată VW de către CARB se specifică faptul că modelele noi din 2015 dotate cu acest sistem AdBlue nu au trecut testele de emisie din luna mai.

Opțiunea „nucleară”

Fisher transmite că pe baza studiilor Consumer Reports, mulți dintre deținătorii acestor mașini sunt mulțumiti de motoarele TDI, însă nu e valabil pentru toti clienții. Cei care au achiziționat un VW cu acest motor TDI crezând că e o mașină prietenoasă cu mediul, au fost inșelați.

Pe de altă parte, cei care apreciază performanța, fiabilitatea și economia de combustibil oferite de acest motor cel mai probabil nu vor accepta o soluționare a problemei emisiilor, pentru că ar însemna să schimbe caracteristicile mașinilor pe care le-au cumpărat. 

Situația de față ar putea duce la o soluție „nucleară” – un buyback al tuturor mașinilor cu acest soft instalat. Buyback-ul este un fenomen extrem de rar în lumea automobilelor deoarece companiile auto ar trebui să cheltuie milioane, dacă nu miliarde de euro pentru a „cumpara” mașinile de la clienți.

Producătorii evită, de obicei, această soluție din cauza costurilor exorbitante și din cauza publicității negative generate de această acțiune. Conform KBB.com, există șanse de 50-50 să aibă loc un buyback în acest caz, dar depinde foarte mult de soluția pe care o va găsi mai convenabilă VW: „Dacă schimbările în performanță sunt minime, atunci nu este o problemă, dar dacă schimbările sunt semnificative, probabilitatea unui buyback crește”, a afirmat DeLorenzo.

Dacă va fi un buyback al celor 482.000 de mașini din SUA, acesta va fi cel mai mare din istoria industriei și îi va costa pe cei de la VW miliarde de dolari.

Procese colective

Deținătorii mașinilor VW nu stau cu mâinile în sân. Ei incearcă să își rezolve problemele cu ajutorul legii, prin intermediul proceselor colective: „Deținătorii mașinilor VW simt că au fost înșelați, ei au crezut că achiziționează o mașină diesel curată, prietenoasă cu mediul și au plătit un preț premium pentru ea”, declară Gibbs pentru Buisness Insider. Gibbs este unul din fondatorii Girard Gibbs, unul din numeroșii avocați care îi reprezintă pe clienții nemulțumiți de situație.

Potrivit lui Gibbs, sunt mai mult de 50 procese colective intentate împotriva VW, iar acest numar ar putea ajunge la câteva sute în curând.

În aceste procese colective, reclamanții cer un buyback sau o reparație ce nu ar compromite performanța, economia de combustibil și fiabilitatea automobilului achiziționat, dar cel mai probabil, rezultatul iminent al acestor procese va fi buyback-ul.

În orice caz, nu exista o soluție simplă sau care să nu aducă prejudicii imense companiei, pentru această situație în care se află Volkswagen. 

Sursă: www.businessinsider.com 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel