Data actualizării:
Data publicării:

Problema Transnistriei, pe agenda de lucru a guvernului rus

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Serghei Lavrov, ministrul de Externe rus, a declarat, joi, că Moscova   va apăra drepturile cetățenilor ruși care trăiesc în străinătate, relatează ITAR-TASS, preluată de AFP.

"Noi le vom apăra interesele prin metode politico-diplomatice", a afirmat Lavrov, în cadrul unei reuniuni a reprezentanților ministerului său cu oficiali din regiunile Rusiei. "Noi insistăm ca drepturile și libertățile lor să fie pe deplin respectate în țările în care aceștia trăiesc", a mai spus el.

Autoritățile ruse și-au multiplicat declarațiile în sprijinul rusofonilor din fostele republici sovietice după criza politică din Ucraina, care a condus la îndepărtarea de la putere a președintelui pro-Kremlin, Viktor Ianukovici, în februarie, și alipirea săptămâna aceasta la Rusia a peninsulei Crimeea — republică autonomă din sudul Ucrainei.

O reuniune a guvernului rus urmează să abordeze joi chestiunea "sprijinului pentru Transnistria", regiune separatistă prorusă din Republica Moldova. Această reuniune a fost anunțată marți de vicepremierul Dmitri Rogozin, care a acuzat Ucraina vecină că a "decretat o blocadă de facto împotriva Transnistriei".

Nicolae Timofti, președintele Republicii Moldova, și-a exprimat marți îngrijorarea cu privire la o posibilă repetare a scenariului ucrainean în țara sa."Există multe lucruri în comun între evenimentele din Crimeea și situația din Transnistria", a declarat acesta într-o conferință de presă, la Chișinău.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel