Data actualizării:
Data publicării:

Problemă majoră cu legea Anastasia. "E bună de sperietoare", spune Titi Aur. Peste 15.000 şoferi români, prinşi băuţi la volan între ianuarie şi septembrie 2023

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Unsplash
Foto: Unsplash

În 2023, Parlamentul României a adoptat Legea Anastasia, conform căreia conducătorii auto care provoacă un accident mortal în timp ce se află sub influenţa drogurilor, alcoolului sau conduc fără a avea permis de conducere valabil sunt condamnaţi la închisoare cu executare, fără posibilitatea suspendării pedepsei. 

"Raportându-ne la perioada de 9 luni, pentru depistarea celor care au condus sub influenţa drogurilor şi alcoolului, au fost întreprinse mai multe acţiuni. Astfel, au fost depistaţi peste 13000 de conducători auto aflaţi sub influenţa alcoolului, dar la nivel contravenţional, adică evaluări de până în 0,4 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tot pentru alcool, au fost depistaţi 3426 de conducători auto cărora li s-au întocmit dosare penale. 

Din punct de vedere al consumului de substanţe psihoactive, au fost depistaţi 2749 de conducători auto aflaţi sub efectul acestor substanţe. Au mai fost depistaţi în aceeaşi perioadă 3607 conducători auto care nu posedau permis de conducere pentru nicio categorie", a declarat cms. Bogdan Oproiu la DC NEWS. 

Oricare dintre aceştia s-ar fi clasat sub auspiciul legii Anastasia numai dacă ar fi provocat un accident rutier mortal. 

Titi Aur, instructor de conducere defensivă, spune însă că această lege are o mare problemă. 

"Concluzia mea este că nu s-a făcut nici măcar un mic pas înainte. Sunt câteva tendinţe în Parlament, câteva discuţii, a apărut şi legea Anastasia. Dar aceasta are o mare problemă. Se adresează celor care au făcut deja o faptă. Care au ajuns să omoare pe cineva, fiind drogat, băut, etc. E foarte bună ca sperietoare, dar pe partea de educaţie nu se face nimic, zero. Şcolile de şoferi rămân la acelaşi nivel, nivelul de pregătire după şcoala de şoferi e zero. Ministerul Educaţiei are nişte tentative de a introduce cursuri de siguranţă rutieră, dar se tot opresc. Sistemul nostru politic se blochează în tot felul de reguli, regulamente şi cutume. Tot găsesc motive să nu se întâmple. Când s-a ajuns la proiecte de lege care erau corecte sau făceau lucruri bune, s-au găsit tot felul de forţe, din ministerele de resort, care s-au opus evoluţiei", a declarat Titi Aur la DC Conducem. 

Youtube video image

Informaţie falsă cu legea Anastasia. Ea NU intră în vigoare de la 1 ianuarie 2024, este deja în vigoare 

 

"Este o informație care, din păcate, n-are legătură cu realitatea și cu nevoia de a preveni; probabil din necunoaștere. Cine a lansat-o a confundat cu alt text de lege. Legea Anastasia este în vigoare din 13 pe iulie, la 3 zile după momentul publicării. Deci, cine s-a urcat la volan băut, drogat sau fără permis trebuie să știe că nu are alt drum decât la închisoare. Din 13 iulie. Nu de la 1 ianuarie. Dar legea trebuie cunoscută. De când trebuie luate aceste măsuri? De ieri trebuiau luate aceste măsuri. Avem o realitate, trebuie să înțelegem de ce am ajuns aici pentru a găsi soluțiile adecvate", a declarat în această toamnă senatorul PSD Robert Cazanciuc, iniţiatorul legii Anastasia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel