Problema cu care se confruntă Simona Halep înaintea turneului de la Wimbledon
Simona Halep, numărul 3 WTA, este pregătită pentru turneul de la Wimbledon, pe care l-a câştigat în anul 2019. Anul trecut nu s-a desfăşurat din cauza pandemiei.
Simona Halep are, însă, o mare problemă înaintea turneului care va începe pe 28 iunie. Nu suportă bula în care stau sportivii înaintea unui astfel de turneu, din cauza pandemiei de coronavirus.
„Nu-mi plac condiţiile de cantonament, restricţiile pentru mine sunt foarte dificile. Nu-mi place bula, mă consumă, mă stoarce de enrgie, iar faptul că stau numai în cameră şi nu am voie să ies mă oboseşte, nu mai pot să fiu lucidă pe teren. Dar sunt restrictii pe care trebuie să le respectăm. Nu o să stau prea mult să mă plâng”, a spus Halep.
Dacă pierde în primul tur, sportiva din Constanţa va ieşi din Top 10. Simona a ajuns deja pe Terenul Central de la All England Club şi a scris pe Twitter: „Fără cuvinte”, transmite Mediafax.
România are 17 sportivi la startul Marelui Premiu de la Wimbledon
Cea de-a 134 ediție a turneului de Grand Slam de la Wimbledon începe luni, 21 iunie, la All England Lawn Tennis and Croquet Club din Londra, cu faza calificărilor. România este reprezentată la turneul londonez de 17 sportivi.
Astfel, pe tabloul principal vor intra direct, începând din 28 iunie, Simona Halep, Sorana Cîrstea, Patricia Țig, Irina Begu și Ana Bogdan.
De luni, 21 iunie, vor evolua în calificări Irina Bara, Jaquelin Cristian, Alexandra Dulgheru, Mihaela Buzărnescu, Elena Gabriela Ruse, Monica Niculescu, Gabriela Talabă și Irina Fetecău la feminin și Marius Copil la masculin.
La feminin, ar mai putea ajunge în calificări și Ioana Laura Andrei, a treia rezervă, care va evolua doar în cazul în care trei sportive se vor retrage.
România mai are reprezentanți și în probele de dublu.
Trei perechi au în componență jucătoare din România. Este vorba despre cuplurile Nadiya Kichenok - Raluca Olaru, Andreea Mitu - Monica Niculescu și Cornelia Lister - Patricia Țig.
În proba de dublu masculin vor evolua perechile Kevin Krawietz – Horia Tecău și Jay Clarke – Marius Copil. Ultimul, a primit un wild card, alături de britanic, care a fost invitat și pe tabloul principal de simplu.
Turneul de la Wimbledon este dotat cu premii totale în valoare de 35.016.000 lire sterline.
Câștigătorii probelor de simplu, feminin și masculin, vor câștiga câte 1,7 milioane lire sterline, în timp ce perechile învingătoare la dublu sunt recompensate cu 480.000 lire sterline.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News