Data publicării:

Probioticele și colonizarea cu bacterii bune. De ce era mai bine când mâncam merele căzute pe jos, doar puțin șterse. Dr. Adriana Cămuescu, semnal de alarmă / video

Autor: Elena Aurel | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/
Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/

Dr. Adriana Cămuescu, Alergolog și Imunolog la Spitalul Clinic SANADOR, a participat la dezbaterea din cadrul campaniei: ''Cum reducem riscurile din viața de zi cu zi’’, unde a vorbit despre probiotice. Această dezbatere este organizată de DC Media Grup, iar subiectul este reducerea riscurilor asociate vieții moderne.  

„Ca recomandare generală, apropo de sănătatea intestinală și de microbiom care e în mediul intraintestinal un adevărat ecosistem compus din bacteriile bune, bacteriile mai puțin bune și cele cu potențial de transformare din bacterii rele în bacterii bune. Aici e  o temă amplă de acțiune, protejarea intestinală prin aport de probiotic.

Ce putem noi să facem și ce poate un pacient care are probleme cu intoleranța la histamină, sau cu intoleranța alimentară de altă natură, este să mănânce corect, adică nu alimentație procesată. Copiii mănâncă, de la vârste foarte mici, tot felul de snack-uri. Toți se împart la o punguță cu ceva, acasă li se oferă dulciuri, alte gustări în loc de mâncare sănătoasă și când cresc puțin mai mari, deja sunt la fast-food cu toții și cu sucul în mână.

Asta ar trebui educat din familie și explicat ce riscuri, în măsura în care un copil poate să înțeleagă. Plus că dacă în casă nu se cumpără, copilul nu va avea disponibil. Dacă copilul nu are bani în mână, nu va avea cum să-și cumpere. Hrană cât mai diversă, legume și fructe crude pentru că ele vin cu propriile bacterii bune care vor ajuta intestinul.

Acolo unde e nevoie și unde se detectează o perturbare a florei bacteriene se va face completarea sau ajustarea ei cu probiotice, dar și aici e o întreagă discuție. Nu orice probiotic merge într-o asemenea situație, nu un probiotic pe care l-am văzut la televizor și gata mi-am reparat intestinul.

E o întreagă știință în spatele administrării de probiotice pentru că sunt clase mari care trebuie completate, formulele cu lactobacili și bifidobacterii, formule care conțin drojdie și alte formule și aici e important pentru că ele nu se administrează de obicei, sunt bacteriile derivate din sol pe care noi nu le mai avem pentru că am pierdut obiceiul de a mânca ca pe vremuri, mărul care a căzut din copac, doar ștergându-l puțin sau leguma luată din curte, trecută puțin prin apă.

Nu că aș încuraja să mâncăm nespălat, dar explic de ce nu mai avem această colonizare cu bacterii bune și trebuie completat de multe ori. Ele sunt în deficit și nu asigură o colonizare curentă a intestinului decât dacă ai toate aceste trei grupe.”, a spus Dr. Adriana Cămuescu.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel