Data publicării:
Probele pentru diferite tipuri de Bacalaureat. Ce se schimbă
Probele din cadrul diferitelor tipuri de Bacalaureat vor fi stabilite în urma dezbaterilor, care vor clarifica nevoile simţite la nivelul sistemului educaţional, urmând ca acestea să fie definite prin legislaţia secundară şi prin metodologii interne ale ministerului, a precizat, joi, Ministerul Educaţiei Naţionale.
Examenele naţionale, care sunt centrate pe evaluarea competenţelor dobândite de elev pe parcursul şcolarităţii obligatorii, Evaluarea Naţională, precum şi la finalul acesteia - Bacalaureatul, vor evolua "firesc" către o creştere a ponderii evaluării competenţelor digitale, într-un mod care urmează a fi decis împreună cu specialişti din domeniul evaluării şi cu ceilalţi factori implicaţi. MEN precizează că tipurile de Bacalaureat vor fi specificate "în legea primară".
"Digitalizarea sistemului de învăţământ constituie o prioritate a Ministerului Educaţiei Naţionale, dovadă fiind programele şi proiectele iniţiate şi derulate în vederea dezvoltării competenţelor digitale, inclusiv a celor de utilizare a instrumentelor digitale în activitatea didactică a profesorilor. Obiectivul acestor programe îl reprezintă consolidarea pe parcursul şcolarităţii obligatorii a competenţelor digitale, a celor adiacente (programare, gândire algoritmică etc.) şi a gândirii computaţionale, în acord cu cele mai moderne cerinţe ale societăţii şi economiei digitale. Noile planuri-cadru pentru gimnaziu intrate în vigoare acum doi ani includ, în premieră, disciplina "Informatică şi TIC", care urmăreşte, în mod explicit, prin programele de studiu aferente, dezvoltarea competenţelor digitale ale elevilor. Mai mult, toate celelalte discipline includ elemente semnificative de utilizare a instrumentelor TIC atât în activităţile de învăţare, cât şi de predare şi evaluare", se arată într-un comunicat.
Disciplina care nu va fi eliminată
MEN subliniază că disciplina Informatică nu va fi eliminată ca disciplină de studiu.
"Competenţele digitale sunt deja o parte integrantă a curriculumului naţional, constituind unul dintre elementele principale ale profilului absolventului fiecărui ciclu al învăţământului obligatoriu, obiectivul fiind înzestrarea viitorilor absolvenţi ai şcolii româneşti cu acele competenţe necesare pe piaţa muncii, într-o societate a informaţiei", arată MEN.
Vezi și: Jurnalistă amenințată. Polițistul, pus sub control judiciar pentru șantaj
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News