Potrivit unui comunicat al instituţiei, au fost admişi la proba scrisă cei 8.839 de candidaţi (dintr-un total de 9.370 de candidaţi înscrişi la începutul anului şcolar) care au îndeplinit cumulativ următoarele condiţii: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an; calificativul pentru anul şcolar în curs 'Bine' sau 'Foarte bine'; media aritmetică a notelor obţinute la inspecţia la clasă şi la evaluarea portofoliului profesional - minimum 8 (dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective). Candidaţii vor avea acces în sălile de examen, cel mai devreme, la ora 7, 30 şi, cel mai târziu, la ora 8, 00, în baza unui document de identitate valabil.
Vor fi respectate toate măsurile specifice în vigoare, aplicabile în cazul examenelor naţionale, referitoare la normele de prevenire şi combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, precizează sursa citată. Durata de redactare a lucrărilor este de patru ore de la primirea subiectelor, timp ce poate fi depăşit numai în cazul candidaţilor cu cerinţe speciale cărora, ca urmare a solicitării şi pentru asigurarea egalităţii de şanse, li s-a aprobat acest lucru.
La fel ca în anii anteriori, disciplinele de examen cu cel mai mare număr de candidaţi înscrişi sunt: învăţământ preşcolar în limba română (3.006), învăţământ primar în limba română (1378), educaţie fizică şi sport (977), psihopedagogie specială (423), limba şi literatura engleză (376), respectiv limba şi literatura română (346), se mai arată în comunicat.
Elaborarea subiectelor, traducerea acestora în limbile minorităţilor naţionale la solicitarea candidaţilor, elaborarea baremelor de evaluare şi afişarea acestora, după susţinerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro, sunt asigurate de Centrul National de Politici şi Evaluare în Educaţie.
După finalizarea probei scrise, subiectele şi baremele de evaluare se vor afişa şi la avizierele centrelor de examen. Primele rezultate vor fi afişate pe 21 iulie, în centrele de examen şi pe site-ul definitivat.edu.ro, adaugă sursa menţionată. Contestaţiile se depun la centrele de examen în zilele de 21 şi 22 iulie.
Rezultatele finale se afişează pe 28 iulie la centrele de examen şi pe site. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care, pentru promovarea examenului, trebuie să fie de cel puţin 8. Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar. Odată obţinută definitivarea în învăţământ, cadrul didactic depăşeşte stadiul de debutant şi poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare, arată Ministerul Educaţiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică