Data publicării:

Pro România Tîrgu Neamţ nu îl susţine pe Mircea Diaconu la alegerile prezidenţiale şi nici alianţa cu ALDE

Autor: Andrei Itu | Categorie: Politica
WhatsApp
Mircea Diaconu
Mircea Diaconu

Filiala Pro România Tîrgu Neamţ nu îl susţine pe Mircea Diaconu la alegerile prezidenţiale şi respinge alianţa cu ALDE, a anunţat, pe pagina sa de socializare, coordonatorul filialei, Peiu Vlad Pantelimon.

Alegeri prezidentiale 2024

Acesta a precizat că desemnarea unui candidat la alegerile prezidenţiale cât şi alianţa cu ALDE trebuia să aibă loc în urma unor dezbateri interne. Cum Tăriceanu şi ALDE se fac responsabili în egală măsură de proastă guvernare alături de PSD şi de situaţia catastrofală în care se află România, aceştia trebuie lăsaţi să cadă. Să dispară din viaţa politică. Să intre în istorie. Nu trebuie ajutaţi să urce înapoi pe val. Iar domnul Mircea Diaconu, cu toată stima pentru cariera sa de artist, este un prezidenţiabil foarte slab, motiv în plus pentru ca echipa Pro România Tîrgu Neamţ să nu sprijine acest proiect, a declarat coordonatorul Pro România Tîrgu Neamţ, Peiu Vlad Pantelimon.

Acesta a adăugat că organizaţia Pro România Tîrgu Neamţ nu vrea să dezamăgească electoratul şi nu va participa la tot felul de ciolaniade. După europarlamentare, toţi liderii politici au susţinut că au înţeles mesajul primit de la populaţie. După jocurile pe care le fac astăzi, se pare că nu a înţeles nimeni nimic, a mai spus Peiu Vlad Pantelimon. Coordonatorul Pro România Tîrgu Neamţ a precizat că îşi asumă eventualele sancţiuni pe linie de partid în urma deciziei de a nu-l susţine pe Mircea Diaconu la alegerile prezidenţiale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel