Data publicării:
Pro România, listă vicepreşedinţi. Discuţii în Delegaţia Permanentă
Delegaţia permanentă a partidului Pro România urmează să stabilească, pe 6 noiembrie, care vor fi vicepreşedinţii acestei formaţiuni politice, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, deputatul Mihaela Huncă.
"Va urma să ne organizăm în continuare atât la nivel naţional, cât şi la nivel local, astfel încât pe 6 noiembrie va fi convocată Delegaţia Permanentă şi, conform Statului aprobat la Congresul Naţional, se vor alege vicepreşedinţii care vor fi responsabili pe domenii", a afirmat Huncă.
Delegaţia permanentă a Pro România ar urma să desemneze, la aceeaşi dată, şi secretarul general al partidului, dar şi componenţa Comisiei de cenzori şi a Comisiei de etică şi arbitraj. Totodată, Pro România urmează să definitiveze structura Biroului Permanent Naţional.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News