Priyanka Chopra și Nick Jonas au devenit PĂRINȚI. Cum a venit pe lume bebelușul
Actrița de origine indiană Priyanka Chopra și Nick Jonas au devenit părinți pentru prima dată.
Priyanka Chopra și Nick Jonas și-au întâmpinat primul copil, scrie CNN. Cuplul, care este căsătorit de mai bine de trei ani, a împărtășit vineri fericita veste pe Instagram.
„Suntem foarte bucuroși să confirmăm vestea conform căreia am întâmpinat un copil prin intermediul unei mame surogat. Solicităm respectuos confidențialitate în această perioadă specială, deoarece ne concentrăm asupra familiei noastre”, au scris fiecare pe paginile lor de socializare.
Cei doi nu au împărtășit numele sau sexul copilului, dar unele surse susțin că ar fi o fetiță.
Diferența de vârstă i-a scos în evidență
Chopra, 39 de ani, și Jonas, 29 de ani, s-au căsătorit în 2018 în India într-o ceremonie extravagantă de trei zile. Cuplul s-a întâlnit pentru prima dată în 2017 și și-au făcut publică relația în 2018. Cei doi s-au logodit după doar patru luni de relație.
Într-un interviu la începutul acestei luni pentru Vanity Fair, Chopra a vorbit despre rolul de părinte în viitor, dar nu a menționat că așteptau deja un bebeluș
„Copiii sunt o mare parte a dorinței noastre pentru viitor. Din harul lui Dumnezeu, când se întâmplă, se întâmplă”, a spus atunci actrița.
Nuntă regală în India
"Oamenii vor avea nevoie de o vacanţă după această nuntă", a glumit Chopra la acea vreme într-un interviu acordat revistei Vogue şi publicat joi.
Palatul aparţine familiei regale din Jodhpur şi este considerat una dintre cele mai mari reşedinţe private din lume. O parte din palat a fost transformată într-un hotel de lux, cu grădini întinse pe o suprafaţă de circa 11 hectare, unde pot fi întâlniţi păuni. O noapte petrecută în apartamentul Grand Presidential poate costa peste 500.000 rupii (7.168 dolari), potrivit site-ului hotelului.
Chiar dacă detaliile despre nuntă au fost puţine, presa indiană a anunţat atunci prezenţa la eveniment a mai multor vedete de la Hollywood, printre care Dwayne Johnson, Lupita Nyong'o şi prezentatoarea Kelly Ripa.
Boala cronică de care suferă Jonas
Tânărul tată suferă de diabet tip 1 fiind diagnosticat atunci când avea 16 ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News