Data publicării:
Privatizările de după căderea comunismului, anchetă MASIVĂ a procurorilor bulgari
Procuratura bulgară anunță că va ancheta toate privatizările care au fost făcute după căderea comunismului.
Noul procuror general al Bulgariei a ordonat miercuri revizuirea întregului proces de privatizare care a urmat căderii comunismului, informează presa locală preluată de Agerpres. Biroul procurorului general Ivan Gheşev a precizat că acesta a încredinţat ancheta Agenţiei Naţionale de Securitate (DANS).
După 1989, activele statului bulgar au fost estimate la circa 40 de miliarde de dolari. Procesul de privatizare a fost rapid asociat cu corupţia, din cauza suspiciunilor privind neregulile.
Venituri de miliarde
Agenţia bulgară pentru privatizare a înregistrat până la sfârşitul lui 2018 venituri de 18,7 miliarde de leva (circa 10,4 miliarde de dolari), consemnează ziarul 24 Ceasa. În momentul respectiv, fuseseră privatizate 66% din proprietăţile de stat, iar noii proprietari mai datorau peste 1 miliard de leva (cursul monedei bulgare fiind fix faţă de moneda unică europeană, 1 euro = 1,95583 leva - n. red.). Au fost încheiate 174 de contracte de privatizare cu investitori din Austria, Belgia, Germania, Grecia, Rusia, Spania şi alte ţări.
Decizia lui Gheşev a fost salutată atât de guvernul conservator de la Sofia, cât şi de Partidul Socialist şi partidul DPS al etnicilor turci, aflate în opoziţie.
Un magnat al jocurilor de noroc, anchetat
"Continuăm să punem întrebări despre faptul că statul a fost jefuit în mod barbar", a declarat Krasimir Velcev, vicepreşedintele partidului de guvernământ GERB.
Noul procuror general, care şi-a preluat funcţia în decembrie anul trecut, a decis revizuirea privatizării după mai multe percheziţii şi alte operaţiuni împotriva unui magnat al jocurilor de noroc, a unor vameşi şi a altor suspecţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News