Prinţul Philip al Marii Britanii, internat la Londra
Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a fost internat într-un spital din Londra. Acesta va fi ţinut sub observaţie de medici.
"Ducele de Edinburgh a venit din Norfolk, în această dimineață, la spitalul King Edward VII din Londra, pentru monitorizare și tratament legat de o maladie preexistentă. Internarea este o măsură preventivă, la recomandarea medicului majestății sale", se arată în comunicatul Casei Regale, citat de Mediafax.
Prinţul Philip are mai multe probleme de sănătate
În vârstă de 98 de ani, prințul Philip s-a retras din viața publică în mai 2017, dar, de atunci, a mai apărut la câteva evenimente oficiale alături de regina Elizabeth a II-a.
El a fost și spitalizat de mai multe ori în ultimii ani, pentru diverse probleme de sănătate, cel mai recent anul trecut, pentru o intervenție chirurgicală la un șold.
Mult timp cunoscut pentru energia lui inepuizabilă, Philip i-a stat alături soţiei sale, fără greşeală, în cei 67 de ani de domnie ai acesteia, iar regina spune că prinţul este "stânca ei". Pe 20 noiembrie 2017, prințul Philip a sărbătorit 70 de ani de căsătorie cu regina Elizabeth, aceasta fiind primul monarh britanic care a celebrat o nuntă de platină.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News