Prinţul Paul cere 57.370 de metri pătraţi din fosta Fermă Regală
Prinţul Paul cere în instanță restituirea a 57.370 de metri pătraţi din fosta Fermă Regală Băneasa şi plata unor despăgubiri pentru 25.642,96 metri pătraţi din aceeaşi proprietate. Acesta a dat în judecată Ministerul Transporturilor, Ministerul Sănătăţii şi alte instituţii.
Prinţul Paul a deschis trei procese la Tribunalul Bucureşti, pentru restituirea unei părţi dintr-un teren situat în Sectorul 1 Bucureşti, pe care a fost Ferma Regală Băneasa, şi acordarea unor despăgubiri pentru o parte din aceeaşi proprietate, scrie Mediafax.
Astfel, Prinţul Paul a cerut instanţei obligarea Regiei Autonome Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA şi Ministerului Transporturilor la restituirea în natură a suprafeţei de 28.780 de metri pătraţi şi obligarea Ministerului Sănătăţii şi Institutului Naţional de Cercetare- Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie "Cantacuzino" la restituirea în natură a 28.590 de metri pătraţi din imobilul de 268.764 metri pătraţi, cunoscut ca Ferma Regala Băneasa.
De asemenea, Prinţul Paul a solicitat, în situaţia în care restituirea terenurilor în natură nu este posibilă, obligarea pârâţilor la acordarea unor imobile de aceeaşi valoare în compensare sau acordarea de măsuri reparatorii.
"Deşi notificarea a fost depusă în termen legal şi a fost însoţită de înscrisuri care demonstrează calitatea Regelui Carol al II-lea de proprietar al imobilului cunoscută ca Ferma Regală Băneasa, precum şi calitatea subsemnatului de persoană îndreptăţită la restituire, aceasta nu a fost soluţionată nici până în prezent de către pârâţi", a arătat Prinţul Paul în acţiunea prin care solicită restituirea proprietăţii de la ROMATSA şi Ministerul Transporturilor.
De asemenea, el a solicitat Tribunalului Bucureşti obligarea Institutului de Cercetare- Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor (ICDPP) Bucureşti la emiterea dispoziţiei de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru 25.642,96 metri pătraţi din suprafaţa de 204.460,379 metri pătraţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News