Data publicării:

Prințul Charles: Dragul meu tată a fost o persoană foarte specială / VIDEO

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Prințul Charles: Dragul meu tată a fost o persoană foarte specială / VIDEO
Prințul Charles: Dragul meu tată a fost o persoană foarte specială / VIDEO

Prințul Charles al Marii Britanii a vorbit despre tatăl său, Prințul Philip, Duce de Edinburgh, decedat pe 9 aprilie 2021.

Prinţul Charles, moştenitorul coroanei britanice, i-a adus un omagiu sâmbătă tatălui său, prinţul Philip, decedat vineri la vârsta de 99 de ani, spunând că "îi va lipsi enorm" şi salutând "serviciul său remarcabil şi devotat" ţării sale, transmit agenţiile internaţionale de presă.

"Aşa cum vă imaginaţi, tatăl meu ne va lipsi enorm, familiei mele şi mie", a transmis prinţul de Wales într-o declaraţie televizată din faţa reşedinţei sale Highgrove House, din comitatul englez Gloucestershire, mulţumind populaţiei pentru sprijin "în acest moment deosebit de trist".

"Tatăl meu a servit practic în ultimii 70 de ani în modul cel mai devotat şi mai remarcabil regina, familia, ţara şi întregul Commonwealth. Dragul meu tată a fost o persoană foarte specială care, mai presus de toate, ar fi fost uimit de reacţia şi de lucrurile emoţionante care s-au spus despre el şi, din acest punct de vedere, noi suntem, familia mea, profund recunoscători pentru toate acestea", le-a spus prinţul Charles reporterilor, care a purtat o cravată neagră în semn de doliu, precizează Agerpres.

VEZI ȘI   -  Salve de tun în Marea Britanie și Gibraltar, în onoarea Prințului Philip, Duce de de Edinburgh / FOTO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel