Cei care spun: sunt de acord cu monarhia, dar să vină Regele, ori principele Nicolae, că noi avem Lege salică; sunt de acord, dar să vină Charles... de fapt, nu vor monarhie. Legarea unui sistem democratic, respectiv monarhia constituțională, de numele unei persoane este o altă definiție pentru președinție.

Regele nu ți-l alegi, așa cum sugerează semi-monarhiștii. Nu discutăm de persoane, ci de dinastii. În cazul președinților, vorbim despre indivizi: fiecare cu stilul său, dar și cu răspunderea personală pentru modul în care a gestionat funcția. Monarhia presupune existența unei familii regale, care răspunde solidar, peste generații, ceea ce oferă o pârghie de control asupra monarhului: eventuale abuzuri se răsfrâng asupra urmașilor, iar familia regală e prima care reacționează.

Constituția republicană adoptată în 1992, pentru președintele Iliescu, aduce foarte mult cu cea a monarhiilor europene, unde regele are atribuții de reprezentare, este neimplicat în viața politică, intervine ca mediator etc. Curtea Constituțională a legiferat, în locul Parlamentului și al românilor, oferind tot mai multă putere președintelui. Dacă societatea românească, lămurită de avantajele președinției, va dori un sistem dinastic similar celor din unele state europene, nu are de ce să se încurce cu o lege feudală. Dacă te raportezi la legea salică, de ce să nu lași drept de vot doar proprietarilor de pământ și în niciun caz femeilor?

Apoi, de ce să căutăm aiurea o dinastie, când avem o  Familie Regală de România? În 1916, Regele Ferdinand a dovedit că e mai loial țării sale decât familiei de Hohenzolern. Care l-a și pedepsit pentru că România a intrat în război cu Germania. Încă de atunci se punea problema consacrării Casei de România. Iată că MS Regele Mihai a dus la capăt acest proiect.

Ferdinand a mai dovedit și că un rege pune mai presus de propriul copil îndatoririle monarhice, dezmoștenindu-l pe Carol, când a încălcat statutul Casei Regale. Poate nu a făcut-o din altruism, ci din interes: apărând legea, își apăra dinastia, nu doar pe un membru al acesteia. Rezultatul contează. Câți președinți ar fi fost la fel de duri cu copii lor? Revenirea lui Carol pe tron nu e vina sistemului dinastic, ci a politicienilor care au vrut să se folosească de acesta. De altfel, imaginea lui Carol e ponegrită de propaganda comunistă. Oricât ar fi greșit el, oamenii din epocă nu au reproșat nimic monarhiei, ba chiar unii români s-au luptat în munți cu regimul care l-a alungat pe rege.

Combinațiile dâmbovițene, care îl văd pe prințul Charles pe tronul României, în ipoteza că ar vrea să lase loc în Anglia mai tânărului William, riscă să ne umple de ridicol. De ce să nu urce pe tronul Greciei, dacă tot își caută loc de muncă?

Competiția, în cazul monarhiilor din ziua de azi, nu mai este între membrii familiei (care să apunce sceptrul și să-l păstreze cu forța armelor) ci pentru a păstra respectul publicului, puterea fiind una simbolică.  În această ecuație, în care ordinea și morala sunt cele care contează, nu văd cum s-ar încălca normele de succesiune stabilite de șeful Casei Regale și de ce ar și-ar dinamita dinastia propriile principii. ASR Margareta  este principesa moștenitoare, iar ASR Nicolae reprezintă generația următoare, evident pregătindu-se de pe acum să își exercite rolul, când va fi cazul.

Oricum, să reținem afirmația lui Crin Antonescu  care spune că o monarhie constituțională este categoric forma cea mai convenabilă de guvernământ pentru o țară ca România. Dacă va deveni președinte, asta îl obligă să facă mai mult decât Emil Constantinescu pentru a schimba ceva. Dacă nu va ieși, probabil va fi atât de rău în țară, încât românii vor căuta și singuri să-și schimbe forma de guvernământ.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News