Data publicării:

Principala victimă colaterală în războiul Iohannis-Ponta

Autor: Val Vâlcu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Vineri, la ora 13, președintele Klaus Iohannis i-a cerut premierului Victor Ponta să demisioneze. Declarațiile ulterioare au fost extrem de dure, culminând cu poziția exprimată după ședința CSAT.

Rezultatul războiului dintre Palate depinde de mai mulți factori: matematica parlamentară, reacțiile partenerilor externi, reacția electoratului, atât cea măsurată de sondaje, cât și cea exprimată în stradă.

Un lucru mi se pare cert: conflictul are o victimă colaterală. În timpul ”coabitării de catifea”, cum a numit-o Cristian Pârvulescu, Traian Băsescu se legitima prin criticile lansate la adresa lui Victor Ponta.

Odată ce Klaus Iohannis a pornit lupta cu premierul, Traian Băsescu ajunge ca în bancul cu furnica. Întrebată unde aleargă, furnica răspunde: s-a ciocnit elefantul cu rinocerul. Și tu unde te grăbești? Mă duc să donez sânge!

P.S.

De la începutul crizei, Traian Băsescu a avut două reacții publice. Una în care îi cere lui Victor Ponta să demisioneze, alta despre problemele vilei din Gogol. Dacă au mai fost și altele, presa le-a ignorat cu desăvârșire.

PMP-ul a strâns mai puțini oameni la un miting decât au ieșit cu o zi înainte, în Piața Victoriei, fără mobilizare de partid.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel