Principala AMENINȚARE la nivel GLOBAL, spusă de un înalt comisar ONU
Michelle Bachelet, înaltul comisarul ONU pentru Drepturile Omului, a explicat în cadrul summit-ului pentru climă de la Madrid că schimbările climatice reprezintă principala ameninţare la nivel global de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.
Oficialul a mai spus că nicio țară nu va fi ocolită de efectele catastrofale ale încălzirii globale și a adăugat că dreptul oamenilor la viață, sănătate, alimente, apă, adăpost și dezvoltare sunt deja afectate de schimbările climatice.
„Printre nenumăratele provocări privind drepturile omului din primele două decenii ale secolului XXI, urgența provocată de schimbările climatice reprezintă, probabil, cea mai mare amenințare pentru drepturile omului de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial", a spus Bachelet, citată de Mediafax.
Mulţumiri pentru cei care s-au implicat
Ea a adăugat că omenirea datorează „recunoștință milioanelor de copii, adolescenți și adulți care s-au exprimat" în legătură cu această criză.
Declarația oficialului ONU vine în condițiile în care adolescenta suedeză Greta Thunberg, cunoscută în întreaga lume pentru opiniile sale referitoare la încălzirea globală, a făcut apel la mass-media din întreaga lume să fie mai atentă la situația gravă în care se află planeta decât la povestea sa personală.
Organizația Meteorologică Mondială a anunțat săptămâna trecută că deceniul actual ar urma să fie cel mai cald din istoria înregistrărilor meteorologice, iar planeta se îndreaptă spre o creștere cu peste trei grade Celsius a valorilor medii de temperatură până la finalul secolului dacă nu vor fi luate măsuri urgente în acest sens.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News