Data publicării:

Prințul Charles, vizită privată în România

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Stiri
WhatsApp

 Prinţul Charles al Marii Britanii, care se află într-o vizită privată în ţara noastră, a ajuns miercuri în satul UNESCO Viscri, unde are o întâlnire, la sediul fundaţiei sale, cu mai mulţi fermieri şi experţi în mediul forestier. 

'Alteţa Sa Regală, prinţul de Wales, face azi o vizită la sediul fundaţiei sale din România, care este aici, la Viscri. Aici avem un centru de pregătire pentru comunităţile rurale, în special din România. Azi sunt programate două evenimente, unul despre protejarea pădurilor din România şi al doilea despre producători locali. Despre păduri - ştiţi probabil foarte bine că prinţul de Wales este foarte preocupat de situaţia Munţilor Carpaţi, pentru că aceşti munţi sunt ultima resursă naturală din Europa şi încercăm să încurajăm o administrare eficientă şi responsabilă a munţilor', a declarat Aura Woodward, directorul executiv al Fundaţiei 'Prinţul de Wales'. 

Potrivit acesteia, la întâlnire participă şi reprezentanţii unei organizaţii europene, Pro Silva, precum şi specialişti în mediul forestier din ţara noastră. 

'Este o întâlnire a unei organizaţii europene care se cheamă Pro Silva, pe care noi o găzduim şi care îşi deschide o filială în România şi sunt şi specialişti în păduri de la noi din ţară. Este o discuţie foarte deschisă despre problemele care există şi despre cum am putea noi să ajutăm la păstrarea, conservarea Munţilor Carpaţi', a afirmat Aura Woodward. 

Ea a menţionat că Fundaţia 'Prinţul de Wales" îşi propune să lanseze un nou program de susţinere a fermierilor din România. 

'Fundaţia 'Prinţul de Wales' lansează un nou program de susţinere a fermierilor români. Avem aici o mână de producători din zonă, care au diferite produse naturale şi încercăm să lucrăm cu ei, să vedem în ce fel putem să îi ajutăm să îmbunătăţească produsele, să facă un marketing mai eficient, să le vândă mai bine şi să rămână cu mai mulţi bani în buzunar', a mai spus directoarea fundaţiei. 

Produse tradiționale pentru Charles

În context, ea a menţionat că fermierii prezenţi la întâlnirea cu prinţul Charles au adus, în special, brânzeturi, miere, dulceţuri şi carne afumată. 

'Este o vizită privată şi, ca de fiecare dată, Alteţa Sa doreşte şi să lucreze, în sensul de a vorbi despre proiecte care îi sunt foarte aproape de suflet, cum ar fi păstrarea patrimoniului, susţinerea fermierilor, dezvoltare durabilă şi păduri. Este, cum am spus, o vizită privată, dar sunt momente în această vizită în care prinţul doreşte să lucreze pentru fundaţia lui şi pentru alte câteva organizaţii pe care le sprijină', a mai spus Aura Woodward. 

Fundaţia Prinţul de Wales România este singura organizaţie a acestuia din ţara noastră şi a fost înfiinţată acum doi ani. Organizaţia susţine conservarea patrimoniului cultural, agricultura şi dezvoltarea sustenabilă. În fiecare an, organizaţia oferă cursuri de pregătire pentru restaurarea clădirilor istorice, pentru revitalizarea meşteşugurilor vechi şi stimularea micilor afaceri, se arată într-un comunicat al Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti, conform Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel