Urmărește emisiunea live
Data actualizării:
Data publicării:

Primul sat de vacanță lacustru din România, o atracție pentru străini

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Turiștii străini se înghesuie şi îşi fac rezervări pentru a-şi petrece vacanţa în primul sat de vacanță lacustru din România. 

Alegeri prezidentiale 2024

Lucrările sunt aproape gata: complexul a fost ridicat din bani europeni, pe malul românesc al Dunării, în comuna Berzasca, din Caraş-Severin, scrie banatulazi.ro.

Lucrările au început anul trecut, iar una câte una, locuințele lacustre au fost ridicate. Gândul că se pot simți pe Dunăre, ca în Maldive, a convins sute de oameni să își dorească o vacanță în Caraș-Severin.

Construirea celor 15 case plutitoare, deasupra apelor Dunării a fost o adevărată provocare.

„Doritori sunt foarte mulți, sună în continuu, cel puțin aici zilnic. Din toată țara, din Iași ne sună de numa că vor toate căsuțele închiriate, din Bacău,” spune Stana Liubimirescu, administrator.

Fiecare locuință lacustră are cameră de zi, dormitor şi baie.

„Sperăm că la anul viitor să prindem și noi căsuță liberă, dar senzația aceea să fii tu cu Dunărea ne place,” spune o turistă.

Și, deși construcțiile plutitoare li se par neobișnuite, localnicii recunosc: stațiunea plutitoare le pune satul pe hartă.

„Probabil și ceva venituri prin angajarea personalului se vor întoarce la bugetul local și vor avea de câștigat și magazinele, eu știu se vor face cumpărături,” precizează Traian Mateescu, viceprimarul comunei Berzasca.

Primul satul lacustru din România a fost ridicat cu fonduri europene.

„Valorea proiectului este undeva la 600.000 de euro, dintre care 200.000 bani de la Uniunea Europeană săptămâna viitoare vom fi finalizați și așteptăm primii turiști,” explică Sorin Liubimirescu, investitor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel