Primul român care a traversat înot Canalul Mânecii este bibliotecar
Avram Iancu, care lucrează ca bibliotecar în Hunedoara, a scris istorie pe Canalul Mânecii. Bărbatul în vârstă de 40 de ani a devenit primul român care a traversat înot Canalul Mânecii , fără costum şi accesorii speciale.
Reușita de anul acesta vine după alte încercări eșuate în trecut. De data aceasta, hunedoreanul și-a început aventura pe coasta engleză, luni dimineaţă la ora 9.30, a înotat cei 45 de kilometri şi a ajuns pe ţărmul francez în această dimineaţă, după ce a parcurs cei 45 de kilometri în aproape 18 ore de înot continuu.
Cel mai mare pericol la care s-a expus a fost hipotermia, deoarece apa în Canalul Mânecii abia atinge 15 grade Celsius. „Sunt în chinuri groaznice", a declarat înotătorul pentru pressalert.ro, imediat după terminarea cursei.
Avram Iancu este înotător amator, iar Canalul Mânecii este o provocare pentru toţi înotătorii. Primul om care a reuşit să traverseze înot Canalului Mânecii, din sudul Angliei până pe malul nordic al Franţei, a fost Jean Salatti, în urmă cu 200 de ani, iar până acum niciun român nu a reușit performanța.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News