Data publicării:
Primul robot chirurgical destinat copiilor, adus la Spitalul „Grigore Alexandrescu”. Când se vor face primele operații
Ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila a fost prezent la conferința de presă organizată de Spitalul de Urgență pentru Copii “Grigore Alexandrescu”, cu ocazia dotării unității medicale cu primul robot chirurgical pentru intervenții pediatrice într-un spital din București.
Spitalul pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală a primit noi echipamente, printre care se numără și primul robot chirurgical destinat intervențiilor pediatrice, informează Agerpres. Acest robot va fi utilizat pentru operațiile copiilor care au o greutate de minimum 10 kilograme. Ministrul Alexandru Rafila a amintit că prin PNRR se derulează numeroase proiecte "ambiţioase" precum cele 37 de secţii de neonatologie dotate conform standardelor.
"În ţară vor exista şi opt centre regionale de training pentru ca cei care lucrează în aceste secţii să poată să îşi îmbunătăţească performanţa profesională. Dezvoltarea de centre de excelenţă este prioritară. Este vorba aici, la Spitalul 'Grigore Alexandrescu', despre primul robot destinat copiilor. Mai există un astfel de echipament la Timişoara, dar el nu poate folosit decât la copii mari care au caracteristici somatice asemănătoare adultului. Ceea ce există aici este dedicat copiilor începând cu greutatea de zece kg. (...) Dezvoltarea de centre de excelenţă în spitalele de pediatrie cred că este o necesitate. (...) Construim centrul de mari arşi pediatric în incinta acestui spital, împreună cu celelalte două centre de mari arşi la Timişoara şi Târgu Mureş, încât spitalele de pediatrie să poată să ofere toată gama de servicii necesare acestor pacienţi", a afirmat Rafila.
Așa arată noul echipament:
*captură video Ministerul Sănătății, Facebook
"Începând de astăzi, în cadrul spitalului, este funcţional primul robot pentru chirurgia viscerală pediatrică. Un robot destinat copiilor cu care se pot face intervenţii chirurgicale pot spune spectaculoase, cu rezultate deja stabilite foarte bune. (...) Începând de săptămâna viitoare aşteptăm o echipă de medici din Olanda", a precizat managerul unităţii sanitare, Alexandru Ulici, în cadrul unei conferinţe de presă.
Directorul medical al Spitalului "Grigore Alexandrescu", Radu Bălănescu, a informat că, de săptămâna viitoare, vor avea loc câte trei, patru operaţii cu ajutorul robotului. Potrivit acestuia, nu se vor opera cazuri "de mare amploare".
"Vom începe intervenţiile chirurgicale de săptămâna viitoare, probabil cam trei, patru pacienţi pe săptămână la început, aşa ne propunem. De săptămâna viitoare, de luni, va mai fi aici o echipă de medici din Olanda care vor opera împreună cu echipa noastră de la 'Grigore Alexandrescu'. (...) Nu putem începe să operăm direct nişte cazuri de mare amploare până în momentul în care există experienţa necesară pentru a avea nişte rezultate foarte bune. Ne preocupă, în primul rând, siguranţa pacientului, a copilului. (...) Robotul acesta are câteva avantaje tehnice importante. (...) Se văd ţesuturile în sistem 3D şi nu 2D. Deci, practic eşti mult mai aproape de realitate şi se pot folosi instrumente mici de trei şi cinci milimetri care conferă un acces absolut important în nişte spaţii mici", a explicat Bălănescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News