Pe 27 ianuarie 98 se suie pe tronul de la Roma Traian, având o frumoasă carieră militară și administrativă.

Nu urmărea să strângă avere și ghida după interesul statului. De aceea, trebuie să se fi gândit să taie cu sabia tratatul nefavorabil pe care Domițian îl făcuse cu dacii. Acesta era incompatibil cu demnitatea, interesele și puterea imperiului.

Așa cum cu peste două veacuri în urmă Cato cenzorul își termina invariabil discursurile cu sintagma ”pe de altă parte eu cred că orașul Cartagina trebuie distrus”, așa și Traian adăuga la sfârșitul deciziilor sale: ”așa precum voi preface Dacia în provincie romană”.

Pe 25 martie 101, el pleacă din Roma pentru a-i supune pe daci. În acea primăvară, armata romană trece Dunărea pe la Viminacium, cum făcuse mai înainte pe vremea lui Tettius Iulianus. Pe malul stâng era localitatea Laderata. De aici a pornit spre Arcidava, Centum-Putei, Berzobis până la Axis, toate localități bănățene. Acest itinerariu este reconstituit în ceea ce privește partea lui esențială, până la Berzobis, pe temeiul indicațiilor posterioare din Tabula Peutingeriana, o hartă a lumii vechi din secolul IV.

Dacă ni s-ar fi păstrat comentariile lui Traian, De bello dacico, așa cum le avem pe acelea ale lui Cezar privitoare la Galia, am avea astăzi amănunte despre drumul armatei romane, atât în prima cât și în a doua campanie, toate luptele și alte informații prețioase despre civilizația dacilor. Textul s-a pierdut, la fel și lucrarea ”Getica” a medicului grec Criton, însoțitorul lui Traian. Din comentariile lui Traian nu ni s-a păstrat decât o singură propoziție, citată de Priscian, un autor de secol VI, ca exemplu pentru o regulă gramatică: ”Inde Berzobim, deinde Aixim processimus”(De aici am mers la Berzobis, apoi la Aixis).

La Tapae unde se hotărâse cu un deceniu și jumătate înainte soarta expediției lui Tettius Iulianus, se mai dă și de data aceasta o crâncenă bătălie în care înving romanii. Cassius Dio povestește că din pricina marelui număr de răniți, terminându-se pansamentele, Traian a dat ordin să fie rupte în fâșii veșmintele și albiturile garderobei sale spre a lega cu ele rănile soldaților. După victoria de la Tapae, armata romană apucă pe valea Bistrei în sus, vale care se termina la Sarmisegetuza. Înaintarea a fost lentă, deoarece terenul trebuia cercetat pas cu pas și ținutul rămas îndărăt întărit cu tabere și lucrări de fortificație, pentru ca romanii să nu fie expuși la atacuri din spate sau flancuri. Iarna lui 101 a venit înainte ca războiul să se fi sfârșit. Decebal trimisese o solie de pace, dar nu izbutise să o obțină.

Citește și: Armata dacilor, o forță de temut - File de istorie

Ambasadori erau trei oameni de rând, fapt care a contribuit la refuzul lui Traian, nemulțumit desigur de rangul trimișilor. În timpul iernii ostilitățile încetează în această regiune, iar dacii întăresc Poarta de Fier, trecătoarea ce duce din Banat în Transilvania. Decebal încearcă o diversiune și în alianță cavalerii cataphracți(în zale de fier omul și calul) sarmați și atacă Dobrogea romană. Au loc lupte grele și însuși Traian se vede nevoit să coboare pe Dunăre și în cele din urmă dacii sunt respinși.

În primăvara lui 102 se reia ofensiva în apus. După o serie de lupte dacii sunt înfrânți. Romanii cuceresc între altele cetatea în care se aflau trofeele luate de la armata lui Cornelius Fuscus, cu acest prilej prinzând și o soră a lui Decebal.

Regele dac trimite o nouă solie, alcătuită de această dată din nobili. Solii vin în fața lui Traian, îngenunchează și cer cu mâinile întinse pacea. Împăratul refuză pentru a doua oară. Romanii cuceresc și ultimele întărituri ce apărau drumul spre Sarmisegetuza, ajungând aproape de capitală. În fața pericolului iminent Decebal se duce personal la Traian.

Ajuns în fața împăratului care îl primește stând pe jilțul imperial, înconjurat de generali și steagurile armatei sale, regele dac, ai cărui însoțitori îngenuncheaseră, se supune și el. Împăratul îi acordă pacea, Decebal obligându-se ”să înapoieze toate armele, mașinile și meșterii primiți de la romani, să predea dezertorii, să dărâme toate cetățile, să părăsească toate cuceririle făcute în afară de propia sa țară, să recunoască de prieteni și dușmani pe prietenii și dușmanii poporului roman și să nu mai primească niciun roman civil sau militar în slujba sa” (tratat din toamna lui 102).

Traian anexează imperiului Oltenia, dacă nu în întregime, cel puțin partea de șes și Banatul. În aceste regiuni influența romană pătrunsese de multă vreme și negustorii sud-dunăreni le cutreierau de ceva timp. După ce lasă garnizoane în centrele mai importante din Dacia(inclusiv Sarmisegetuza), spre a-l supraveghea pe Decebal, împăratul se întoarce la Roma. Aici serbează triumful, luând numele de Dacicus, adică biruitorul dacilor.

Decebal, se supusese doar de nevoie. Cassius Dio ne spune clar: ”nu doară că el ar fi avut de gând să se țină de cele încheiate, ci numai pentru a scăpa din pierzania în care se afla”. Nu multă vreme după întoarcerea lui Traian la Roma, împăratul primește vestea că ”Decebal făcea multe contra legăturii păcii. Primește iarăși dezertori, reîntărește cetățile, cercetează prin soli popoarele vecine, pedepsind pe aceia care nu primeau a fi alături de el, luând iazigilor o parte din pământ”.

Decebal nici nu avea cum să respecte tratatul. O parte din teritoriul său fusese anexat de romani, erau garnizoane în cetățile sale, nu mai putea duce politică externă decât pe aceea a imperiului, trebuia să își dărâme cetățile. Statul dacic era doar o marionetă în mâinile Romei, iar Decebal nu putea admite un asemnea lucru.

Traian, vâzând acțiunile lui Decebal ia măsuri, întărind linia Dunării. Astfel s-a pregătit cel de-al doilea război, în urma căruia Dacia a fost inclusă în lumea romană

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News