Data actualizării:
Data publicării:

Primul Marș Oradea PRIDE. Diane Fisher, lesbiană: În calitate de episcop, creștină, mamă, cunosc importanța acceptării tuturor

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: ANDREEA DEACONESCU
FOTO: ANDREEA DEACONESCU

Avem primul Marș PRIDE în Oradea.

„Așteptăm de la autoritățile locale respectarea legii, prin garantarea dreptului la liberă exprimare și asociere în spațiul public. Nu putem vorbi de un oraș modern, incluziv, care își tratează cu respect toți locuitorii, în absența unei manifestări civice de tip PRIDE care pune în centru său recunoașterea drepturilor noastre ca drepturi ale omului. Suntem orădeni, nu ne vom ascunde în propriul oraș. Vom fi însoțiți de colegi din societatea civilă, de reprezentanți ai misiunilor diplomatice, de studenți și profesori. Vom fi, în 26 iulie, în stradă”, a a zis Iulian Dîțiu, președintele ARK Oradea, asociația inițiatoare a acestei manifestări publice.

Ambasada Canadei în România a sprijinit și va sprijini inițiativele Asociației ARK Oradea pentru apărarea și promovarea drepturilor comunității LGBTI+ la nivel local

 

„Suntem bucuroși să fim astăzi alături de un oaspete canadian special, Rev. Diane Fisher, preot, lesbiană, mamă, apărătoare a drepturilor omului, care a contribuit la organizarea primului Marș PRIDE din România 20 de ani în urmă. Am fost dezamăgiți de incapacitatea autorităților locale de a recunoaște și proteja anul trecut o adunare publică, suntem aici pentru a susține comunitatea locală la primul marș PRIDE din Oradea. Încurajăm autoritățile locale să respecte dreptul la liberă asociere și manifestare, garantat oricui într-o societate democratică. Oradea e un oraș multicultural, vibrant, e în propriul interes să creeze spații incluzive pentru toți locuitorii săi și pentru a-și realiza potențialul aici și a contribui la binele comun” – a afirmat Tristan Garcia, consilierul politic al Ambasadei Canadei la prima sa vizită în Oradea.

„În calitate de episcop, creștină, mamă, cunosc importanța acceptării tuturor și cât de important să fim acceptați drept cine suntem, cum suntem. Toți și fiecare dintre noi, fără excepție. Credința noastră creștină se bazează pe libertatea și demnitatea tuturor. Suntem la Oradea să sprijinim comunitatea locală LGBTI+ pentru a își exprima public prezența fără frică și pentru a își face auzită vocea” – a opinat episcopul Diane Fisher.

Anda Tămașanu, reprezentant al sectorului cultural orădean și susținătoare a comunității LGBTI+: „Datorită unei administrații atente cu eficiențe și performante, Oradea arată cu adevărat ca un oraș care face parte din U.E. Oamenii care fac parte din comunitatea LGBTI+ sunt într-un număr deloc de neglijat, plătesc taxe, contribuie la bunăstarea și transformarea acestui oraș, excelează în domeniile lor de activitate, studiază la Universitatea din Oradea sau sunt adolescenți care se pregătesc pentru un start în viață, iar părinții lor au și ei nevoie de garanția că și copiii lor să beneficieze de aceleași drepturi ca majoritatea. Comunitatea din Oradea a votat pentru rămânerea în U.E. Administrația orădeană are obligația legală de a asigura protecția marșului PRIDE ca marș pentru drepturile omului”.

Detalii despre traseul și ora de debut al Marșului PRIDE vor fi oferite ulterior, după depunerea solicitărilor legale și încheierea unui acord cu autoritățile locale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel