Data publicării:

Primii roboți-drone, pe stația spațială internațională. Voresc și lucrează cu astronauții

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Tehnologie
WhatsApp

Dronele înzestrate cu programe de inteligenţă artificială, care îi vor însoţi pe astronauţi în timpul misiunilor în spaţiu, nu mai fac parte din domeniul literaturii ştiinţifico-fantastice. CIMON, un robot zburător în forma unei sfere, cu un aspect care se aseamănă cu un chip zâmbitor, iubitor de muzică şi posesor al unui vocabular compus din peste 1.000 de cuvinte şi propoziţii, se va alătura în a doua parte a acestui an echipajului prezent la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), informează PA. 

CIMON (Crew Interactive Mobile Companion) a fost conceput pentru a pluti şi pentru a zbura în jurul ISS, oferind asistenţă tehnică, avertizând în privinţa defectării unor sisteme şi a unor pericole potenţiale, dar şi pentru a furniza astronauţilor ieşiţi pe orbită o sursă agreabilă de divertisment. 

Noul robot are un creier electronic înzestrat cu inteligenţă artificială, deţine un ecran de afişare cu diagonala de opt inch şi este echipat cu propulsoare cu elice, pentru a se deplasa în condiţii de imponderabilitate. 

Acest robot de culoare albă, ce are o greutate de cinci kilograme şi mărimea unei mingi medicinale, va funcţiona ca un "prieten special" la bordul ISS, a declarat geofizicianul german Alexander Gerst. 

Interacțiunea robot-om 

Creat în cadrul unui experiment care doreşte să afle modul în care oamenii şi maşinile pot să lucreze împreună, CIMON va fi programat pentru a recunoaşte vocea şi chipul profesorului Gerst, dar şi pentru a difuza cântecele preferate ale astronauţilor de pe ISS. 

Alexander Gerst şi CIMON vor colabora la un experiment care studiază cristalele, vor rezolva un cub Rubik şi vor executa sarcini medicale în timpul cărora această dronă va funcţiona ca o cameră video zburătoare şi inteligentă. 

Proiectul a fost coordonat de cercetătorul Till Eisenberg. 

CIMON se va alătura profesorului Alexander Gerst la bordul ISS în cadrul viitoarei misiuni Horizon a Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), care se va desfăşura în perioada iunie - octombrie, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel